Bursa românească, un brânci de la britanici

Bursa românească, un brânci de la britanici
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 iun 2016

Indicii principali de la BVB pierd aproximativ 4% sub impactul emoțional din piețele financiare internaționale antrenat de votul britanicilor favorabil ieșirii din Uniunea Europeană. Băncile afișează picaje de 6%, peste media pieței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tablou roșu la Bursa de Valori București în dimineața care urmează referendumului prin care cetățenii britanici s-au pronunțat pentru părăsirea Uniunii Europene. Indicii cad cu aproximativ 4% după prima jumătate de oră de tranzacționare, iar acțiunile bancare se prăbușesc având vârf de lance titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listate secundar la BVB, care suferă un picaj de peste 13%.

„E ca o doză de radiații care vin asupra proiectului european și chiar asupra economiei europene”, a declarat pentru Profit.ro Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct a Tradeville. El spune că nu se va întâmpla nimic în zilele următoare, dar este o otravă care începe să lucreze, vocile separatiste fiind tot mai auzite. „Din păcate, lucrurile încep să ia o turnură negativă”, a mai zis Dumitrescu.

Cel mai lichid emitent din prima jumătate de oră de tranzacționare, Banca Transilvania (TLV), cu transferuri însumând 3,19 milioane lei, înregistra și una dintre cele mai mari scăderi, de 5,88%, până la prețul de 2,08 lei/acțiune. Celalată acțiune bancară românească lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), consemna un picaj de 6.60%, ajungând pe un minim al ultimului an și jumătate an de 9,05 lei/acțiune.

VIDEO David Cameron anunță că se va retrage în următoarele luni, fiind nevoie de un alt prim-ministru al Marii Britanii, până în octombrie CITEȘTE ȘI VIDEO David Cameron anunță că se va retrage în următoarele luni, fiind nevoie de un alt prim-ministru al Marii Britanii, până în octombrie

Debutul a fost negativ, pe zona minimelor. „A fost de dimineața puțină panică, după cum s-a văzut din ordinele de vânzare”, a declarat Marcel Murgoci, director de tranzacționare la SSIF Estinvest Focșani. Ulterior, cotațiile au mai revenit pe fondul revenirii de afară. „Este și un fapt pozitiv pentru că acum crește lichiditatea. Trebuie să fie și asemenea miomente fără de care ar fi monotonă bursa”, a mai spus traderul. Deja rulajul depășise 10 milioane de lei în prima jumătate de oră a ședinței de la BVB.

Indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, cobora cu 4,47%, până la un nivel marginal peste 6.200 de zile, însă în primele minute de tranzacționare se regăsea chiar și sub acest reper. La începutul acestei luni, utilizând argumente de analiză tehnică, Ovidiu Șerdean, broker la agenția din Deva a IFB Finwest, miza pe continuearea trendului descendent conturat de la finele anului trecut și stabilea o proiecție de 5.700 de puncte pentru indice, obiectivul de preț al unei formațiuni de „cap și umeri”. Astăzi este, însă, trist: „Îmi pare rău că am avut dreptate. Preferam să greșesc eu și să câștige oamenii.”

Bursa ar putea să-și caute de drum cu 14% mai jos CITEȘTE ȘI Bursa ar putea să-și caute de drum cu 14% mai jos

Fondul Proprietatea (FP) pierdea 3,70%, coborând sub pragul de suport de 0,700 lei/acțiune, pe transferuri în valoare de 2,26 milioane lei. SIF-urile aveau scăderi comparabile, iar indicele financiar BET-FI scădea cu 3,92%, până la nivelul de 25.044,24 puncte.

Indicele energetic BET-NG avea un recul mai atenuat, de 3,59%, însă din componența sa, titlurile OMV Petrom (SNP) cădeau cu 5,22%, până la prețul de 0,236 lei/acțiune. Murgoci nu exclude ca acesta să fie numai un prim val de vânzări, dar afirmă că este prematur să ne gândim că se repetă anul 2008. Important va fi ce se va întâmpla la nivel politic și cum va fi pregătit Brexit-ul din puncte de vedere tehnic. Investitorii din piețele internaționale se vor uita la asta.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
marcel murgoci
ovidiu dumitrescu
tradeville
estinvest
bvb
banca transilvania
brexit