Care este potențialul bursei

Care este potențialul bursei

Bursa sună clopoțelul pentru chemarea investitorilor individuali.

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 20 iul 2016

La BVB, doar 25% din rulaje sunt asigurate de micii investitori. Conducerea Bursei consideră că baza de retail poate fi lărgită prin atragerea a celor 23.000 de persoane care au depozite bancare mai mari de 100.000 de euro și a unei părți din cei peste 200.000 de români cu salarii de peste 5.000 de lei pe lună. Pentru aceasta ar fi nevoie de o ridicare a nivelului de educație financiară într-o țară în care numai 22% are cunoștințele de bază privind gestionarea banilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

6 miliarde euro. Este suma pe care a pus ochii conducerea Bursei de Valori București. O atragere a unei părți a acestui echivalent al economiilor celor 23.000 de români cu economii mai mari de 100.000 de euro ar putea schimba cu totul fața unei burse care a avut în primul semestru al acestui an, conform ultimului buletin lunar al operatorului de piață BVB, un rulaj mediu zilnic pe segmentul acțiuni de 7,43 milioane euro.

Este potențialul urmărit de Bursă pentru ca aportul retailului la lichiditatea zilnică să fie mai mare decât cel de 25% din ultimul interval de raportare, semestrul 2 al anului trecut. De asemenea, venirea pe piață a unei părți a celor 200.000 de români cu venituri salariale mai mari de 5.000 de lei, ar fi în măsură să ajute la atingerea acestui obiectiv.

Este ceva ce nu poate fi atins numai de Bursa de Valori București, spune președintele instituției, Lucian Anghel. „Avem nevoie de brokeri de retail puternici”, a declarat astăzi acesta în cadrul unie întâlniri cu presa subliniind că este nevoie de un efort al pieței în ansamblul ei.

Este o plecare de la o bază foarte joasă în ceea ce privește implicarea românilor și nivelul de educație financiară precar al acestora, așa cum este evidențiat de un studiu al S&P Global Market Intelligence. La întrebări de bază formulate de compania de cercetare a pieței, numai 22% dintre românii chestionați au știut să răspundă, ceea ce ne plasează foarte aproape de alte țări din regiune precum Albania (14%), Armenia (18%), Macedonia (21%) și Kosovo (20%).

Câți investitori sunt la BVB CITEȘTE ȘI Câți investitori sunt la BVB

În România, copiii află tot felul de informații, mai puțin cele despre cum să aibă grijă de banii lor, spune Anghel menționând demersul entități pe care o conduce pentru a pătrunde în licee. Doar 35% dintre românii care deja au contractat un credit înțeleg dobânda acumulată pe curba exponențială, și abia 15% ditre cetățeni se gândesc să economisească pentru bătrânețe.
Acesta este contextul în care cu atât mai mult bursa pare departe pentru oameni. „Sunt bariere mentale”, afirmă Ludwik Sobolewski, polonezul de la șefia executivă a BVB. Aceste obstacole sunt de două feluri: absența oricăror informații și o reticență legată de frica de a avea de-a face cu orice fel de instrumente financiare.

Bursa vede 5 pași prin care românii se pot apropia de lumea investițională: invitația pe piața de capital, construirea unei comunități de investitori, soluții și informații pentru tranzacționare, instrumente finanicare dedicate micilor investitori și plasamentele în companiile listate pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO. Nu este neapărat o secvență, ci sunt elemente care din anumite puncte pot să meargă împreună, a mai spus directorul general al Bursei.

Anghel mizează pe sprijinul partenerilor și a sponsorilor în programele BVB de atragere a retailului, dintre care târgul Banii Tăi Expo a ajuns la a doua ediție, Forumurile Investitorilor Individuali, tranzacționarea prin conturile demonstrative, proiectul educativ Fluent în Finanțe, concursul de tranzacționare Invest Quest și cluburile investitorilor. Ultimele sunt un fenomen unic în regiune, spune Sobolewski, ceea ce arată pasiunea persoanelor active pe bursă față de investițiile lor. „Ați văzut vreodată un om entuziasmat de depozitele sale bancare?!”, a întrebat retoric Sobolewski. De la lansarea acestui plan de recâștigare a retailului, aproximativ 15.000-20.000 de persoane au interacționat cu bursa.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
aero
lucian anghel
ludwik sobolewski