CEO-ul OMV reclamă: Taxa de solidaritate impusă în România ne-a afectat rezultatele grupului. Conformarea voluntară la reducerea de preț a lovit Petrom. Care a fost impactul

CEO-ul OMV reclamă: Taxa de solidaritate impusă în România ne-a afectat rezultatele grupului. Conformarea voluntară la reducerea de preț a lovit Petrom. Care a fost impactul
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 31 oct 2022

Introducerea de la 1 septembrie a “taxei de solidaritate” a avut, într-o singură lună, un impact negativ asupra rezultatelor OMV Petrom de 120 de milioane de euro pe segmentul rafinare și marketing și de 110 milioane de euro pe cel de explorare și producție, a anunțat Alfred Stern, șeful principalului acționar al companiei, grupul austriac OMV. Totodată, conformarea voluntară a OMV Petrom în ceea ce privește reducerea cu 50 de bani a prețului carburanților, prelungită până la finalul anului, a afectat negativ rezultatele companiei românești, potrivit CEO-ului Christina Verchere, cu 50 de milioane de euro în trimestrul al treilea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
20 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

OMV Petrom, care a raportat un profit net pe primele 9 luni de 9,1 miliarde lei, a anunțat că a plătit în aceeași perioade taxe și impozite către statul român de 15 miliarde de lei. Dintre acestea, impozitele directe achitate au fost de 7,1 miliarde lei, de peste 5,5 ori mai mari comparativ cu perioada similară a anului trecut, creștere determinată în principal “de nivelul mai ridicat de taxare pentru gazele naturale și taxa recent introdusă pe electricitate”.

“Rezultatul excelent al diviziei de gaze (a grupului austriac - n.r.) a fost generat în principal de tranzacții în afara României. În plus, pe parcursul celui de-al treilea trimestru am beneficiat de volume de gaze achiziționate în perioada anterioară la prețuri mai mici. În domeniul energiei electrice, rezultatul foarte bun a fost susținut de producția mai mare și de condițiile favorabile de piață, parțial compensate de supraimpozitarea din România, care a avut un impact de 120 de milioane de euro”, a declarat Alfred Stern.

CEO-ul OMV reclamă: Taxa de solidaritate impusă în România ne-a afectat rezultatele grupului. Conformarea voluntară la reducerea de preț a lovit Petrom. Care a fost impactul

O afirmație similară a făcut și conducerea OMV Petrom: “În activitatea de energie electrică, rezultatul foarte bun a fost susținut de producția mai mare a centralei electrice Brazi și de contextul de piață favorabil, efecte contrabalansate parțial de impactul OUG 27 și OUG 119, ambele emise în 2022, ce au dus la suprataxare pentru energia electrică cu o sumă în jur de 600 milioane lei”.

VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Avem o piață care și-a pierdut din optimismul general în urma unor rezultate destul de dezamăgitoare. „Winter is coming” putem spune despre aceste raportări CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Avem o piață care și-a pierdut din optimismul general în urma unor rezultate destul de dezamăgitoare. „Winter is coming” putem spune despre aceste raportări

Referindu-se la rezultatul diviziei de explorare și producție a grupului austriac, care s-a triplat în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, Stern susține că acesta a fost rezultatul prețurilor semnificativ mai mari ale petrolului și gazelor naturale și al unui dolar mai puternic. “Acest lucru a fost parțial compensat de un rezultat negativ al vânzărilor de gaze, ca urmare a unor volume mai scăzute și de supraimpozitarea din România, care a avut un impact de 110 milioane de euro”, a ținut să precizeze șeful OMV.

În plus, Guvernul a prelungit măsurile temporare pentru piața carburanților, aplicabile voluntar până la sfârșitul lunii decembrie 2022.

“Ne conformăm în mod voluntar aceste măsuri și am redus prețurile carburanților la benzinăriile noastre începând cu luna iulie. Impactul asupra rezultatelor noastre din trimestrul al treilea a fost de 53 de milioane de euro, iar estimarea pentru trimestrul al patrulea este de aproximativ 40 de milioane de euro, determinată de scăderea sezonieră a volumelor”, a declarat Verchere.

Geoană, despre \'\'paradoxul românesc\'\': Avem un PIB mai mare de 4 ori decât în 1989, dar asistăm la un cataclism demografic. Nu este de mirare că tinerii continuă să emigreze CITEȘTE ȘI Geoană, despre ''paradoxul românesc'': Avem un PIB mai mare de 4 ori decât în 1989, dar asistăm la un cataclism demografic. Nu este de mirare că tinerii continuă să emigreze

Guvernul român a introdus recent așa numita “taxă de solidaritate” la vânzarea de energie electrică la un preț mai mare de 450 lei/MWh și a impus practic confiscarea diferenței dintre prețul de achiziție și cel de vânzare pe piața gazelor.

De asemenea, marilor producători de gaze naturale Romgaz și OMV Petrom nu le-a mai fost permisă, de la 1 septembrie, “vânzarea” gazelor din producția lor către propriile centrale Iernut și Brazi la prețuri de piață, așa cum a făcut Romgaz în prima jumătate a anului.

″În perioada 1 septembrie 2022-31 octombrie 2023, în cazul producătorilor de gaze naturale care desfășoară atât activități de extracție onshore și/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activități, cât și activități de producere de energie electrică utilizând gazele naturale, prețul de transfer al gazelor naturale utilizate la producția de energie electrică este de maximum 100 lei/MWh″, prevede OUG 119.

Și prețul reglementat al gazului vândut către CET-uri a scăzut de la 250 lei/MWH la 150 lei/MWh. Pentru gazele vândute către alți clienți, mai puțin gazul alocat clienților casnici și CET-urilor, OMV Petrom plătește, inclusiv pentru gazul introdus în propira cenrală la 100 lei/MWh, redevența la cel mai ridicat preț dintre cel de vânzare și cel de pe bursa austriacă CEGH.

viewscnt
Afla mai multe despre
supraimpozitare
taxa solidaritate
omv
petrom
stern
verchere