Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX – la cel mai bun an din istoria de un sfert de veac

Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX – la cel mai bun an din istoria de un sfert de veac
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 feb 2023

Cifra de afaceri netă a SIPEX Company a fost anul trecut de 291,72 milioane lei, cu 12,55% mai mare decât cea de 259,19 milioane lei din 2021, iar câștigul pretaxare EBITDA s-a majorat cu 20,57%, la 26,69 milioane lei, de la 22,13 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un context de majorare a prețurilor materialelor de construcții, veniturile totale din exploatare ale SIPEX Company (SPX) au crescut cu 13,63%, la 297,32 milioane lei în 2022, de la 261,66 milioane lei în exercițiul financiar precedent. „Am înregistrat cel mai bun an de la înființarea companiei în 1997”, spune în raportarea anuală preliminară CEO-ul Irinel Gheorghe, care controlează 91,92% din acțiuni.

Compania comercializează o gamă largă de produse, atât mărci internaționale, cât și mărci proprii sub brandul „Meșterică” și „Profit” din 2013. Printre brandurile distribuite de SIPEX se numără: Ceresit, Rigips, Isover, Weber, Cesarom, Swisspor, Austrotherm, Baumit, Porotherm, Tondach, Brikston, Ytong, Leier, Structo, Tenco, Sapabet, Aco, Holver, Kronospan, Romstal. Principalele categorii de produse comercializate sunt adezivi și mortare, hidro și termoizolații, metale, materiale grele, plăci gips carton.

Companie cu jumătate din clienți în SUA, Softbinator Technologies își dublează afacerile CITEȘTE ȘI Companie cu jumătate din clienți în SUA, Softbinator Technologies își dublează afacerile

„Rezultatele trebuie analizate în contextul unor provocări serioase din piața materialelor de construcții global și național. Am avut o evoluție favorabilă în toate cele 3 canale, canalul B2B contribuind cel mai mult la creșterea cifrei de afaceri”, spune Irinel Gheorghe.

Chetuielile totale de exploatare s-au mărit cu 12,93%, la 274,12 milioane lei, de la 242,73 milioane lei. Astfel, fima a obținut un rezultat net de 20,13 milioane lei, în creștere cu 25,45% față de cel de 16,05 milioane lei din 2021.

maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, care vizează listarea la BVB, și-a ameliorat substanțial performanța anul trecut CITEȘTE ȘI maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, care vizează listarea la BVB, și-a ameliorat substanțial performanța anul trecut

Activele totale ale SIPEX se ridicau la data de 31 decembrie 2022 la 112,07 milioane lei, fiind cu 21,44% mair mari decât cele de 92,28 milioane lei de la sfârșitul anului 2021. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 10,26%, la 41,19 milioane lei, de la 45,91 milioane lei.

Titlurile companiei sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București unde, la ultimul preț de închidere de 0,3800 lei/acțiunea, situează capitalizarea acesteia la 151,96 milioane lei (30,94 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
sipex company
bvb
bursa
aero
ceresit