Dividendele ajută bursa românească. A rezistat la o etapă de vânzări pe piețele externe, iar punctual acțiuni au înregistrat creșteri explozive

Dividendele ajută bursa românească. A rezistat la o etapă de vânzări pe piețele externe, iar punctual acțiuni au înregistrat creșteri explozive

Sursa foto: Shutter999 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 mar 2018

Indicele BET a închis o nouă sesiune pozitivă și este cu mai puțin de 1% sub maximul post-criză. Ovidiu Dumitrescu de la SSIF TradeVille spune că tendința negativă generalizată pentru piețele de acțiuni a fost contracarată la BVB de anunțurile privind dividendele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Indicii principali de la Bursa de Valori București s-au menținut pe o traiectorie pronunțat ascendentă pe întreg parcursul lunii martie, rezistând chiar și la etapele de vânzări mai agresive de pe piețele majore de acțiuni. Șocurile de pe Wall Street au fost transmise la un nivel estompat în piața locală, iar Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la SSIF TradeVille, spune că la aceasta a contribuit și faptul că bursa românească închide înainte de a se consuma cea mai importantă parte a sesiunii de tranzacționare de la New York.

În opinia sa, și convocatoarele pentru Adunările Generale ale Acționarilor de bilanț, cu propuneri pentru dividende, a contracarat influențele negative din piețele mari. „Dividendele, în situații punctuale, chiar ajută”, a declarat pentru Profit.ro, menționând cazurile dividendelor a 2 societăți care-și leagă numele de piața aluminiului.

Astfel, combinatul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a anunțat distribuirea a 97,70% din profitul net la nivel de grup de 391 milioane lei sub formă de dividende. Valoarea brută a dividendului de 0,53523 lei/acțiune a catalizat piața pentru un avans al cotației companiei controlată de miliardarul rus Vitali Machitski de aproape 15%, până la prețul de 3,8500 lei/acțiune unde randamentul net al dividendului încă este de 13,21%.

Explozia de preț a fost încă și mai mare, de aproape o treime, în cazul Alumil Rom Industry (ALU) care, la momentul anunțului propunerii de dividend de 0,4160 lei/acțiune, valoarea acestuia reprezenta aproximativ a 3-a parte din prețul de 1,3800 lei/acțiune. Chiar și la ultimul preț de închidere, de 1,83 lei/acțune, randamentul net al dividendului este de 21,60%.

Globalworth, liderul pieței de birouri din România, lansează un program de finanțare de până la 1,5 miliarde euro CITEȘTE ȘI Globalworth, liderul pieței de birouri din România, lansează un program de finanțare de până la 1,5 miliarde euro

Piața este susținută de dividende, iar astăzi a avut vânt pozitiv și din piețele externe. După ce în SUA săptămâna a debutat cu cea mai bună sesiune din 2015 și până în prezent, și tabloul european de astăzi a arătat „verde” pe linie: +1,17% pentru indicele Euro Stoxx 50, +1,62% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,98% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,56% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,25% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,58% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,42% pentru indicele PX de la Praga.

La București, tendința a fost ceva mai atenuată, după ce în ieri bursa locală ignorase declinul din Europa. Astfel, indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,21%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,20%, până la nivelul de 8.740,63 de puncte, reper cu numai 0,86% sub maximul post-criză de 8.816,96 de puncte atins recent. Cotația a avut un impuls ascendent puternic după ce a ricoșat din suportul dinamic reprezentat de media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Dividendele ajută bursa românească. A rezistat la o etapă de vânzări pe piețele externe, iar punctual acțiuni au înregistrat creșteri explozive

Peste un sfert din rulajul de 42,20 milioane lei (9,07 milioane euro) al pieței de acțiuni a fost asigurat de transferurile în valoare de 12,91 milioane lei pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au staționat pe nivelul de preț de 0,9320 lei/acțiune. De altfel, indicele financiar BET-FI, în structura căruia Fondul este cel mai important emitent, a fost singurul cu închidere negativă, alunecând cu 0,10% sub referință, până la nivelul de 40.982,46 de puncte. „Indicele BET-FI este un pic în urma plutonului”, spune Dumitrescu de la TradeVille. „Nu sunt așteptări cumulatve foarte mari față de societăți.”

Acțiunile Băncii Transilvania „se odihnesc”

Al 2-lea rulaj al zilei, de 9,64 milioane lei, l-am consemnat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au corectat cu 1,14%, până la prețul de 2,6100 lei/acțiune, care conferă încă instituției de credit o capitalizare bursieră de 11,33 miliarde lei (2,43 miliarde euro), care o face cea mai valoroasă bancă românească.

Ziua negativă nu este deloc un semnal de alertă pentru Dumitrescu, având în vedere că vine după un rally susținut: „Nu poate crește la infinit. Banca Transilvania trebuie să se mai și odihnească.” El apreciază că dividendele însumând 610,00 milioane lei, căreia i se mai adaugă și o majorare de capital de 471,04 milioane lei cu acțiuni gratuită, reprezintă o o distribuție bună de cash. „Acționari sunt mulțumiți”, spune brokerul amintind că instituția de credit a avut o strategie pe termen lung prin care și-a fidelizat acționarii, poveste „nu numai de admirat, dar și de emulat”.
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-au apreciat cu 0,13%, până la prețul de 15,10 lei/acțiune, pe transferuri de 4,10 milioane lei.

Acțiunile din domeniul energetic au beneficiat de avansul cotației țițeiului

A fost o zi bună pe segmentul energetic, al cărui indice sectorial BET-NG a supraperformat pieței cu un avans de 0,91%. Cel mai lichid emitent din structura sa, Romgaz Mediaș (SNG) a câștigat 0,79% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere de 38,20 lei/acțiune va fi cel mai ridicat de la listarea acestui emitent în noiembrie 2013, o sesiune în care schimburile s-au cifrat la 3,94 milioane lei.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 2,08%, până la prețul de 0,3190 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,72 milioane lei, în condițiile în care în cea mai mare parte a sesiunii londoneze prețul țițeiului Brent s-a tranzacționat în jurul reperului de 70,00 dolari/baril. Dumitrescu remarcă robustețea cotației la previziunile conform cărora un val de petrol ar urma să indunde lumea dinspre producătorii care exploatează zăcămintele de șist din SUA. „Deocamdată, aceasta nu s-a materializat. Producătorii de petrol de șist s-au concentrat mai mult pe profitabilitate decât pe majorarea producției”, a mai spus brokerul de la Tradeville.

Tot de la capitolul energetic, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au urcat cu doar 0,12% peste referința de luni, până la prețul de 8,3000 lei/ac’iune, pe transferuri de 2,19 milioane lei.

La ce trebuie să se uite investitorii

Aproape toate convocatoarele societăților relevante listate la BVB cu propuneri de dividend au ajuns în piață, dintre companiile importante, Transelectrica (TEL) având încă de comunicat o variantă de repartizare a câștigului. Este contextul în care piața ar putea fi mișcată în perioada imediat următoare mai degrabă de contetul general de piață, imprimat inclusiv de piețele externe, spune Dumitrescu. El atenționează investitorii că urmează mai multe zile de pauză. În contextul Paștelui din lumea occidentală, luni piețele majore vor fi închise, iar bursa românească ar urma la început de aprilie să aibă etape de tranzacționare mai reduse.

Este de așteptat, totuși, să fie și ședințe volatile, în măsura în care unii investitori vor încerca să se închidă, pe o adâncime mai mică a pieței, pentru a nu rămâne cu pozițiile deschise pentru segmente de câte 4 zile. Dumitrescu se așteaptă să fie însă o dieferențiere, iar acțiunile care sunt prutătoare ale unor dividende consistente să nu fie la fel de lovite de etapele de vânzare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ovidiu dumitrescu
bvb
bursa
tradeville
alro
alumil rom industry
banca transilvania
brd