Fondul Proprietatea vrea cât mai rapid un Consiliul de Supraveghere la Hidroelectrica și o conducere executivă bună

Fondul Proprietatea vrea cât mai rapid un Consiliul de Supraveghere la Hidroelectrica și o conducere executivă bună
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iun 2016

Fondul Proprietatea, care deține un pachet de 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, ieșită marți din insolvență, solicită Ministerului Energiei să numească cât mai repede un nou Consiliul de Supraveghere al companiei, precum și o echipă de conducere executivă profesionistă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tribunalul București a decis marți că producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, a ieșit din insolvență, procedură de reorganizare judiciară în care s-a aflat, pentru a doua oară, în ultimii doi ani, scrie News.ro.

Fondul se arată îngrijorat că, deși închiderea procedurii de insolvență era anticipată încă de anul trecut, Hidroelectrica nu are în prezent un Consiliu de Supraveghere independent selectat și numit, în concordanță cu ordonanța privind managementul privat.

“Acest lucru ar putea genera riscuri semnificative pentru companie în viitorul apropiat. Îndemnăm Ministerul Energiei să accelereze procesul de numire a unui nou Consiliu de Supraveghere, care ar trebui urmat de numirea unei echipe profesioniste de management executiv”, a declarat administratorul portofoliului Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, după decizia instanței de scoatere a companiei din insolvență.

El subliniază că, mai ales după ieșirea din insolvență, Hidroelectrica are nevoie de un management puternic și hotărât, pentru a proteja valoarea creată pe parcursul acestui proces și pentru a genera în continuare valoare pentru acționarii actuali și viitori.

în condițiile în care următoarea provocare importantă este listarea cu succes a companiei pe bursele de la București și Londra.”

Google simplifică procesul de autentificare în doi pași CITEȘTE ȘI Google simplifică procesul de autentificare în doi pași

Următorul pas important pentru companie este listarea la bursă, prin vânzarea unui pachet de 15% de către stat, prin Ministerul Energiei, care deține o participație de 80,06%.

“În plus, față de participația de 15% pe care statul intenționează să o listeze si pentru a contribui la o listare reușită a companiei, Fondul Proprietatea a propus vânzarea în cadrul IPO-ului a unei participații de 5% din propria deținere de 20%, precum și a unei participații de 3,74% reprezentând drepturile de subscriere ale Fondului în cadrul procesului de majorare a capitalului”, au reiterat reprezentanții FP.

Pachetul statului care va fi scos la vânzare este evaluat la circa 2 miliarde lei, iar valoarea totală a listării ar putea ajunge la 2,65 miliarde lei, cu participația FP.

Cea mai mare listare a unei companii de stat a fost realizată cu Electrica în 2014, din care statul a încasat circa 444 milioane euro.

Hidroelectrica se află în insolvență din iunie 2012, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 - februarie 2014 a ieșit din procedura judiciară.

Pe perioada insolvenței, compania a fost administrată de administratorul judiciar Remus Borza, care a eliminat contractele păguboase cu "băieții deștepti" din energie și a redus personalul companiei.

Borza estimează că Hidroelectrica va înregistra în 2016 un profit record de 1,3 miliarde de lei, față de 899,4 milioane lei în 2015.

În plus, Hidroelectrica avea la 31 mai lichidități de 1,6 miliarde lei (circa 350 milioane euro cash).

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
hidroelectrica