GRAFIC Bursa românească reia scăderile. Indicele BET ajunge la cel mai coborât nivel de la începutul anului

GRAFIC Bursa românească reia scăderile. Indicele BET ajunge la cel mai coborât nivel de la începutul anului

Foto dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 mar 2022

Tabloul a fost din nou „înroșit” la BVB pe fondul unui declin abrupt al acțiunilor unor companii din sectorul energetic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Raliul din piețele dezvoltate de acțiuni a fost oprit brutal de eșecul negocierilor și de intensificarea operațiunilor militare ale Rusiei în Ucraina. Un puseu de vânzare a adus din nou indicele S&P500 sub reperul de 4.300 de puncte.

Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitori CITEȘTE ȘI Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitori

Bursa românească a fost sub același sentiment negativ și în cotațiilor au fost doborâte în contextul unor volume ridicate, cu un rulaj al pieței de acțiuni de 87,13 milioane lei (17,60 milioane euro). Șocul s-a resimțit în primul rând pe segmentul energetic, dar a antrenat declinul întregii piețe.

ENGIE Romania - Noi prefinanțăm schema de sprijin în vigoare CITEȘTE ȘI ENGIE Romania - Noi prefinanțăm schema de sprijin în vigoare

Indicele compozit BET-XT a pierdut 1,93%, iar indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 1,84%, până la nivelul de 12.482,78 puncte, care reprezintă cea mai coborâtă valoare la închidere de la începutul anului. . Indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești nu numai că a pierdut impulsul pozitiv, dar din punct de vedere tehnic trădează o reversare, fiind deja în secvența unor maxime și minime din ce în ce mai coborât conform teoriei lui Dow, așa cum se vede pe graficul atașat.

GRAFIC Bursa românească reia scăderile. Indicele BET ajunge la cel mai coborât nivel de la începutul anului

O validare suplimentare a întoarcerii pieței ar veni la trecerea sub reperele de suport reprezentate de minimele lunii decembrie și media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200).

Tabloul poate fi înșelător privit la nivelul indicilor pentru că cele mai tranzacționate acțiuni au avut, totuși, evoluții moderate: -0,39%, până la prețul de 2,5400 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 22,39 milioane lei, staționare la prețul de 0,4615 lei/acțiune pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au însumat schimburi de 17,02 milioane lei și -0,81%, până la prețul de 1,9660 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au adunat transferuri de 7,93 milioane lei.

Nicovala din energie și "purceii" de trezorerie

Tonul deprecierilor a fost dat de acțiuni de pe segmentul energetic, al cărui indice sectorial BET-NG a coborât cu 3,08%: -5,32%, până la prețul de 36,45 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), pe o activitate de 4,28 milioane lei, -4,47%, până la prețul de 39,50 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) pe volume echivalente cu 3,08 milioane lei, și -6,60%, până la prețul de 9,0500 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), care au avut un rulaj de 1,91 milioane lei.

Purcari Wineries și-a majorat cu 20% profitul net în 2021. Compania a deschis centru de primire a refugiaților din Ucraina. \ CITEȘTE ȘI Purcari Wineries și-a majorat cu 20% profitul net în 2021. Compania a deschis centru de primire a refugiaților din Ucraina. "Chateau-ul nostru de lux a fost practic transformat peste noapte într-o tabără de refugiați.”

Mișcările de gestionare a cash-ului au îndreptat atenția și către piața titlurilor de stat, segmentul obligațiuni însumând tranzacții de 12,72 milioane lei (2,57 milioane euro). Cel mai mare interes l-am consemnat pe emisiunea scadentă în luna decembrie a anului viitor (R2312A) și cea cu maturitate în luna iulie a acestui an (R2207A), cu transferuri de 6,16 milioane lei și, respectiv 3,30 milioane lei.

Segmentul bancar a fost, iarăși, bântuit de stres: -1,01%, până la prețul de 19,68 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) ce au avut un rulaj de 4,11 milioane lei, și -8,92% pentru titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) ce au întrrunit tranzacții de 5,48 milioane lei.

Titlurile impulsionate de șitiri cu privire la includerea în structura indicilor internaționali s-au dovedit a fi, de asemenea, vulnerabile, subperformând pieței pe măsura tendinței de ieșire a investitorilor instituținali nerezidenți: -4,23%, până la prețul de 20,40 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), -4,95%, până la prețul de 0,8650 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), -4,69%, până la prețul de 1,2200 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE) și -7,08%, până la prețul de 11,15 lei/acțiune, pentru titlurile Purcari Wineries (WINE).

Pachete de acțiuni peentru care investitorii au dat din coate în plasamentele private acum sunt aruncate în piață

Nici companiile mici nu au fost ocolite de tendința descendentă. Cele mai lichide, titluri, cele ale AROBS Transilvania (AROBS), cu schimburi în echivalent 1,51 milioane lei, au avut un recul de 5,85%, până la prețul de 1,9960 lei/acțiune, deși compania a venit cu raportarea anuală preliminară conform căreia și-a majorat în 2021 cu 9,56% cifra de afaceri și cu 7,90% profitul net. Piața AeRo a fost dominată de culoarea "roșie", așa cum se vede în tabelul de mai jos.

GRAFIC Bursa românească reia scăderile. Indicele BET ajunge la cel mai coborât nivel de la începutul anului

GRAFIC Bursa românească reia scăderile. Indicele BET ajunge la cel mai coborât nivel de la începutul anului

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa