Guvernul pregătește listarea ”unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar”. Mesajul anterior transmis de Cîțu și Năsui la Profit Piața de Capital.forum

Guvernul pregătește listarea ”unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar”. Mesajul anterior transmis de Cîțu și Năsui la Profit Piața de Capital.forum
scris 6 mai 2021

Guvernul are în vedere listarea pe piața de capital a ”unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar”. Executivul mai transmite, într-un document semnat acum, că vizează atât accelerarea reformelor structurale la companiile de stat, cât și restructurarea companiilor de stat din sectorul energetic.

Un mesaj în acest sens a fost transmis de premierul Florin Cîțu și ministrul Economiei, Claudiu Năsui, luna trecută, la Profit Piața de Capital.forum.

De ce este important: Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat anul trecut un proiect de lege care a impus interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a semnalat în premieră Profit.ro. La începutul lunii iunie, Parlamentul a adoptat proiectul, care a fost promulgat în august de președintele Iohannis, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL.

Bursa ajunge la un nou maxim, dar volumele sunt în suferință. Banca Transilvania – capitalizare bursieră de 3 miliarde euro CITEȘTE ȘI Bursa ajunge la un nou maxim, dar volumele sunt în suferință. Banca Transilvania – capitalizare bursieră de 3 miliarde euro

În septembrie, Guvernul Orban a adoptat însă o ordonanță de modificare astfel încât interdicția să vizeze doar "acțiunile", nu și alte tipuri de active. Această ordonanță este în vigoare și își produce efectele.

Parlamentul a decis, însă, tot anul trecut, să respingă amendarea legiiiar, după ce Curtea Constituțională a decis că respingerea respectă normele constituționale, președintele Iohannis a retrimis legea de respingere a ordonanței noului Parlament, constituit într-o nouă majoritate, pentru reexaminare.

Profit.ro a relatat că după ce inițial nu au reușit să întrunească majoritatea necesarăsenatorii actualei coaliții de guvernământ au reușit să voteze în număr suficient pentru a adopta proiectul de lege privind aprobarea ordonanței de urgență prin care Guvernul Orban a modificat legea PSD. 

Senatul este prima cameră care dezbate acest proiect, la solicitarea de reexaminare a șefului statului, votul final urmând să aparțină Camerei Deputaților.

ANUNȚ De la 1 iunie, posibilă revenire la birou fără mască, dar numai în cazul angajaților vaccinați CITEȘTE ȘI ANUNȚ De la 1 iunie, posibilă revenire la birou fără mască, dar numai în cazul angajaților vaccinați

Acum, în Programul de convergență 2021-2024, aprobat miercuri și analizat de Profit.ro, Guvernul arată că: ”Se are în vedere îmbunătățirea performanței companiilor de stat prin aplicarea prevederilor Legii 111/2016 privind guvernanța corporativă, listarea pe piața de capital a unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar”.

În acest context, Executivul mai arată că ”trebuie menționată oferta publică primară pentru vânzarea unui pachet de 10% acțiuni nou emise la SPEEH Hidroelectrica S.A., prin majorare de capital social”.

România vinde Republicii Moldova dozele de vaccin AstraZeneca CITEȘTE ȘI România vinde Republicii Moldova dozele de vaccin AstraZeneca

În plus, Guvernul arată că vizează ”atât accelerarea implementării reformelor structurale în sectorul companiilor de stat, cât și reorganizarea/restructurarea companiilor de stat din sectorul energetic”.

În ceea ce privește reorganizarea/restructurarea unor companii de stat se au în vedere următoarele măsuri:

- Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A continuă procesul de restructurare/reorganizare în vederea eficientizării activității și a restabilirii viabilității pe termen mediu și lung.

- Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a intrat, începând cu data de 14.11.2019, în procedura generală de insolvență, la cererea creditorilor societății.

- Compania Națională a Uraniului S.A. (CNU), conform Planul de reorganizare/lichidare a sectorului uranifer din România, are în vedere încetarea activității de exploatare a zăcământului de la Crucea Botoșana, transferul licenței de exploatare a zăcământului Tulgheș Grintieș, județul Neamt, precum și transferul activelor de pe Platforma Feldioara din cadrul Companiei Naționale a Uraniului S.A. către Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. Ulterior, compania va intra în procedură de lichidare.

CEC Bank, profit în scădere cu 28% în primul trimestru, creștere de 13% a creditării CITEȘTE ȘI CEC Bank, profit în scădere cu 28% în primul trimestru, creștere de 13% a creditării

Executivul mai amintește că, începând cu luna ianuarie 2021, la nivelul companiilor de stat, a fost păstrată anvelopa salarială la același nivel ca în luna decembrie 2020. 

viewscnt
Afla mai multe despre
senat
participatii
stat
vanzare
instrainare
interzice
interdictie
proiect
lege
psd
parlament
iohannis
citu
guvern
reexamina
respingere