Președintele retrimite Parlamentului proiectul care respinge amendarea de către Guvern a legii PSD prin care statul nu poate înstrăina participații la companii. Interdicția este acum în vigoare doar pentru acțiuni, nu și alte active

Președintele retrimite Parlamentului proiectul care respinge amendarea de către Guvern a legii PSD prin care statul nu poate înstrăina participații la companii. Interdicția este acum în vigoare doar pentru acțiuni, nu și alte active
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 24 dec 2020

Parlamentul a decis în luna octombrie respingerea ordonanței de urgență privind amendarea legii, inițiate de PSD, prin care care a fost interzisă înstrăinarea participațiilor statului la companii. Guvernul Orban adoptase ordonanța la începutul aceleiași luni, astfel încât interdicția să vizeze doar "acțiunile", nu și alte tipuri de active. Acum, președintele Iohannis a retrimis legea de respingere a ordonanței noului Parlament, constituit într-o nouă majoritate, pentru reexaminare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. La începutul lunii iunie, Parlamentul a adoptat proiectul, care a fost promulgat în august de președintele Iohannis, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, cu susținerea mai multor colegi de partid.

PROGRAM DE GUVERNARE: Fără taxe noi, reorganizarea trezoreriei cu transfer către mediul privat al operațiunilor, susținerea Bursei, eliminarea lacunelor ce permit minimizarea poverii fiscale CITEȘTE ȘI PROGRAM DE GUVERNARE: Fără taxe noi, reorganizarea trezoreriei cu transfer către mediul privat al operațiunilor, susținerea Bursei, eliminarea lacunelor ce permit minimizarea poverii fiscale

La începutul lunii septembrie, premierul Orban arăta că ”avem probleme din cauza unei legi idioate care a fost impusă de PSD”.

Ministerul Economiei, Virgil Popescu, a susținut atunci, la rândul său, că, din interpretarea dată legii de Curtea Constituțională, participația statului înseamnă atât acțiuni, cât și active, astfel că o serie de proceduri de restructurare în cazul companiilor de stat sunt blocate de noua lege.

Potrivit celor doi demnitari, toate societățile de stat care se află în proceduri de restructurare, insolvență, riscă să intre automat în faliment.

Prin urmare, Guvernul a amendat, la 1 octombrie, legea prin înlocuirea formulării ”participațiilor” cu formula ”acțiunilor”.

Iohannis se opune majorării indicelui social de referință (ISR), luat în calcul la ajutoare sociale și neactualizat de 12 ani. Maladie politică: Cât se află la guvernare, politicienii refuză majorări și devin generoși după ce pierd puterea CITEȘTE ȘI Iohannis se opune majorării indicelui social de referință (ISR), luat în calcul la ajutoare sociale și neactualizat de 12 ani. Maladie politică: Cât se află la guvernare, politicienii refuză majorări și devin generoși după ce pierd puterea

La o săptămâna de la votul din Senat, și Camera Deputaților, prin votul PSD, UDMR, Pro România, dar și PMP, a stabilit respingerea ordonanței de urgență a Guvernului.

Și la dezbaterea din Camera Deputaților, PSD a acuzat Guvernul că vrea să vândă sau privatizeze companii de stat, în timp ce PNL a acuzat PSD că dorește ca lichidatorii companiilor aflate în proces de restructurare să vândă, în mod direct, fără licitație, active ale acestor societăți.

Proiectul de respingere a ordonanței a fost atacat ulterior de Guvernul Orban la Curtea Constituțională.

PROGRAM DE GUVERNARE: Promisiunile pentru antreprenori - Adresă electronică a firmei, toate declarațiile fiscale și înființarea firmei online, fără cozi la ghișee, legea holdingurilor CITEȘTE ȘI PROGRAM DE GUVERNARE: Promisiunile pentru antreprenori - Adresă electronică a firmei, toate declarațiile fiscale și înființarea firmei online, fără cozi la ghișee, legea holdingurilor

Acum, șeful statului retrimite proiectul de respingere a ordonanței Guvernului pentru a fi reexminat de Parlamentul în care PNL, împreună cu USR-PLUS și UDMR, deține majoritatea.

”În opinia noastră, interzicerea unor operațiuni de transfer, precum cele prevăzute de art. 241 din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998 (care asigurau fluidizarea activității economice a unor operatori economici la care statul are calitatea de acționar sau evitarea riscului falimentării sau scăderii drastice a capacităților de producție a societăților comerciale deținute de stat), poate echivala, pe fond, cu o limitare a capacității operatorilor economici direct vizați de a acționa în vederea redresării și creșterii rezilienței, deosebit de importantă îndeosebi în contextul actual, ceea ce ar contraveni, în ultimă instanță, chiar obiectivului urmărit de legiuitor, și anume protejarea intereselor naționale în activitatea economică”, arată Klaus Iohannis.

Șeful statului mai atrage atenția că adoptarea ordonanței de urgență de Guvernul Orban a fost motivată și de necesitatea contracarării consecințelor generate de legea PSD asupra planurilor de restructurare elaborate de operatori care au în derulare ajutoare de stat, precum Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. sau Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.

”În acest context, considerăm necesar ca, în cadrul reexaminării legii, Parlamentul să analizeze și să stabilească, în acord cu dispozițiile art. 115 alin. (8) din Constituție, și efectele pe care le va produce respingerea OUG nr. 166/2020 asupra calității de beneficiar de ajutor de stat al companiilor vizate, dar și asupra capacității de producție și/sau serviciilor oferite de acești operatori economici, în termen de standarde, costuri sau chiar disponibilitate, în lipsa unei posibilități de utilizare în condiții de maximă eficiență a ajutorului de stat deja acordat, sau care va fi acordat în decursul perioadei de 2 ani, pentru care Legea nr. 173/2020 a stabilit interdicțiile”, subliniază președintele în cererea de reexaminare.  

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
reexamina
parlament
respingere
participatii
stat
vanzare
instrainare
interzice
interdictie
proiect
lege
psd
parlament