Holcim listează integral la bursa din New York operațiunile sale nord-americane, separându-le de grup

Holcim listează integral la bursa din New York operațiunile sale nord-americane, separându-le de grup
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 ian 2024

Holcim va separa de grup toate operațiunile sale nord-americane, printr-o listare la bursă în New York, care ar putea evalua afacerea la 30 de miliarde de dolari, a anunțat gigantul elvețian al materialelor de construcții, în timp ce a numit și un nou director general, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Miljan Gutovic, în prezent șeful Holcim pentru Europa,  îl va înlocui pe Jan Jenisch începând cu 1 mai, a anunțat compania, care este unul dintre cei mai mari producători de ciment din lume, scrie News.ro.

GRAFICE Mesaj de la Davos: Vin falimente de 700 miliarde dolari. „Va fi o piață foarte urâtă să deții proprietăți imobiliare. Trenul vine!” CITEȘTE ȘI GRAFICE Mesaj de la Davos: Vin falimente de 700 miliarde dolari. „Va fi o piață foarte urâtă să deții proprietăți imobiliare. Trenul vine!”

În cea mai mare reorganizare a Holcim de când compania elvețiană a preluat rivalul francez Lafarge, în 2015, separarea de grup a operațiunilor din SUA va fi probabil finalizată în prima jumătate a anului 2025.

Spin-off-ul ar putea evalua noua companie la aproximativ 30 de miliarde de dolari, a declarat Jenisch reporterilor.

Holcim nu va păstra o participație la divizia sa din SUA.

”Vom face o separare completă, pe piața de capital, a afacerii noastre din America de Nord, așa că vom lista 100% din aceasta la Bursa de Valori din New York”, a spus Jenisch, care este încrezător că va obține sprijinul acționarilor pentru tranzacție.

Afacerea din SUA își propune să crească vânzările anuale de la aproximativ 11 miliarde de dolari în prezent la peste 20 de miliarde de dolari și să genereze un profit operațional de peste 5 miliarde de dolari până în 2030, a spus compania.

Restul afacerilor globale ale Holcim - în Europa, America Latină, Africa și Asia - ar rămâne listate în indicele Swiss Blue Chip SMI și se vor concentra pe soluții de construcție, cum ar fi produsele pentru acoperișuri.

Jenisch, care conduce Holcim din 2017, va rămâne președinte și va conduce listarea planificată în SUA, unde companiile de materiale de construcții se tranzacționează cu multipli mai mari de câștig decât în Europa, fiind posibil să se îmbunătățească evaluarea acesteia.

Fossil iese de pe piața smartwatch-urilor CITEȘTE ȘI Fossil iese de pe piața smartwatch-urilor

Descriind SUA drept una dintre cele mai atractive piețe de construcții din lume, Jenisch a spus că această mișcare va ajuta noua companie să valorifice infrastructura și boom-ul construcțiilor din regiune.

Holcim este cel mai mare producător de ciment din America de Nord, unde are 16.000 de angajați în 850 de locații. Afacerea concurează în regiune cu companii precum Carlisle și RPM, în produse și soluții pentru construcții, și cu Eagle Materials și Summit Materials în industria cimentului.

Afacerea din SUA a reprezentat o cincime din vânzările Holcim în primele nouă luni ale anului 2023 și a fost, de asemenea, cea mai profitabilă regiune a companiei, vânzările crescând în medie cu peste 20% în ultimii ani.

Afacerea Holcim rămasă va avea vânzări de aproximativ 17 miliarde de franci elvețieni și va angaja 48.000 de oameni.

Operațiunile din SUA au fost ”pur și simplu prea de succes pentru a fi conduse ca o subsidiară”, a spus Jenisch.

Holcim este prezent și în România. Grupul include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o fabrică de BCA la Adjud, o stație de măcinare, 28 stații de betoane, cinci stații de agregate, două stații de lianți speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor – prin Geocycle) și Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate). În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
holcim
bursa
ciment
new york