Indicele BET depășește reperul de 10.000 de puncte

Indicele BET depășește reperul de 10.000 de puncte

Sursa foto: Yurii Tymchuk / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 8 ian 2021

După o creștere de un procent și jumătate, bursa se apropie de maximele de după criza din 2008, atinse la începutul anului 2020, înainte de șocul coronavirus.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele S&P500 al Bursei de la New York s-a consolidat în cea mai mare parte a ultimei zile de tranzacținare a săptămânii deasupra nivelului de 3.800 de puncte, fiind pe maximele istoriei de peste 63 de ani de când este măsurat. Acesta este contextul în care și bursa românească a avut un salt robust, apropiindu-se de nivelurile de la începutul anului trecut, care erau cele mai ridicate din 2008 până în prezent.

Este un salt care cade în sarcina creșterii explozive, de 5,54%, a titlurilor Fondul Proprietatea (FP) către o nouă valoare record de la listarea lor din 2011, de 1,5250 lei/acțiune, într-o sesiune în care au cumulat cele mai mari tranzacții pe segmentul acțiuni, de 5,63 milioane lei.

Guvernul Cîțu vrea să abroge legea PSD prin care statul nu poate înstrăina participații la companii CITEȘTE ȘI Guvernul Cîțu vrea să abroge legea PSD prin care statul nu poate înstrăina participații la companii

Aprecierile au fost robuste și la nivelul indicilor: +1,54% pentru indicele compozit BET Plus, +1,25% pentru indicele financiar BET-FI, până la nivelul de 43.791,99 puncte, +0,40% pentru indicele energetic BET-NG și +1,56% pentru indicele reprezentativ BET care a închis la nivelul de 10.144,77 puncte. De la șocul bursier din 2008 este doar a 2-a secvență în care indicele depășește reperul de 10.000 de puncte, după impulsul ascendent de la începutul anului trecut întrerupt brusc de pandemia de COVID-19.

Indicele BET depășește reperul de 10.000 de puncte

Piața românească nu traversează neapărat un moment de entuziasm. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 35,79 milioane lei (7,35 milioane euro), iar acțiunea-fanion de la BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a avut un avans de 0,66%, până la prețul de 2,2750 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de numai 1,46 milioane lei. Pe același segment bancar, titlurile grupului Erste (EBS), din Austria, listate secundar la București, au câștigat 1,18%, pe transferuri de 1,83 milioane lei.

PERSPECTIVE 2021: Companiile europene din tehnologie accelerează planurile de listare. Deliveroo, Klarna și Auto1, printre companiile care pregătesc oferte publice CITEȘTE ȘI PERSPECTIVE 2021: Companiile europene din tehnologie accelerează planurile de listare. Deliveroo, Klarna și Auto1, printre companiile care pregătesc oferte publice

Tot pe segmentul financiar, titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au depreciat cu 1,98%, până la prețul de 1,2350 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,20 milioane lei. Povestea SIF-urilor s-a consumat însă în piața deal unde au fost tranzacții speciale pe 4 din emitenții de la această categorie – inclusiv SIF Moldova – în valoare însumată de 5,29 milioane lei.

Interesul s-a menținut ridicat pe piața de obligațiuni, unde actvitatea totală s-a ridicat la 23,40 milioane lei (4,80 milioane euro). Aceasta a fost debalansată către emisiunea de titluri de stat denominată în euro scadentă în anul 2025 (R2512AE) care a cumulat schimburi de 19,94 milioane lei. La același capitol, obligațiunile guvernamentale cu maturitate în anul 2023 (R2312A), au adunat transferuri de 2,63 milioane lei.

2 din motoarele creșterii bursiere de la cumpăna dintre ani au luat o zi de pauză. Astfel, titlurile MedLife (M) s-au corectat cu 3,51%, până la prețul de 11,00 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al pieței de acțiuni, de 4,46 milioane lei, și titlurile OMV Petrom (SNP) au crescut într-o linie ceva mai moderată, +0,52%, până la prețul de 0,3900 lei/acțiune, pe transferuri de 3,53 milioane lei. Tot pe sectorul energetic, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,35%, până la prețul de 28,70 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
medlife
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
sif moldova