Lactalis lansează ofertă de preluare voluntară la Albalact la prețul de 0,5252 lei/acțiune

Lactalis lansează ofertă de preluare voluntară la Albalact la prețul de 0,5252 lei/acțiune
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 iul 2016

Grupul francez vizează cumpărarea a 97,5% din titluri, fără a avea în vedere numai pachetul de 70,3% pentru care s-a încheiat înțelegerea din luna ianuarie. Prețul este de 0,5252 lei/acțiune, cu o deviație de numai 0,61% față de cel avansat în urmă cu 2 săptămâni de Profit.ro, și cifrează valoarea companiei la 342,80 milioane lei (76,71 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veste bună azi pentru investitorii de pe bursă. Oferta Lactalis pentru Albalact (ALBZ) nu vizează numai grupul de acționari majoritari cu care se agrease tranzacția în ianuarie, ci și investitorii de portofoliu. Astfel, grupul francez a anunțat că lansează ofertă publică de preluare voluntară pentru un pachet de 636,36 milioane acțiuni, reprezentând 97,49% din totalul titlurilor, în vederea delistării. Prețul plătit este de 0,5252 lei/acțiune. Astfel, Lactalis plătește 334,31 milioane lei (74,79 milioane euro) pentru controlul companiei.

Reacția în piață a fost pozitivă, acțiunile Albalact tranzacfționându-se în primele 3 ore ale sesiunii de la BVB cu aproximativ 4% peste referință, pe volume echivalente cu puțin peste 710.000 de lei, însă niciodată nu au depășit reperul de 0,52 lei/acțiune. Investitorii par a lua în calcul atât comisionul, cât și preferința de timp și lasă pe masă un 1%.

Interesant este că prețul anunțat astăzi pentru piață are o marjă de variație de numai 0,61% față de cel avansat acum 2 săptămâni pentru Profit.ro de către Răzvan Raț, trader senior la BRK Financial. Calculul acestuia extrapola metodologia anunțată în ianuarie pentru structurarea prețului oferit acționarilor majoritari și lua în calcul modificările la nivelul datoriilor nete existente la 3 luni.

Ce planuri are gigantul francez Lactalis după preluarea Albalact CITEȘTE ȘI Ce planuri are gigantul francez Lactalis după preluarea Albalact

La sfârșitul lunii ianuarie, Lactalis menționa că are o ofertă pentru un pachet de 70,3% din acțiunile Albalact, aparținând atât majoritarului Raul Ciurtin, cât și fondului cipriot RC2 al omului de afaceri Ion Florescu. Prețul indicativ anunțat atunci era de 0,4543 lei/acțiune, cu 13,50% sub cel al ofertei anunțată astăzi, ceea ce cifra valoarea pachetului pentru care se încheiase înțelegerea la 208,45 milioane lei (46,16 milioane euro). „Era momentul. Cu laptele am terminat!”, a declara atunci pentru publicația noastră fondatorul companiei. Pentru ca oferta să se deruleze mai era nevoie de un aviz al Consiliului Concurenței care a venit în iunie.

Ciurtin a dezvoltat o companie - cu o rețea de distribuție bine pusă la punct și mărci consacrate precum Fulga sau Zuzu - care se vinde la o valoare de piață de 342,80 milioane lei (76,71 milioane euro). Oferta se va derula în perioada 1 august – 1 septembrie și va fi intermediată de BRD Groupe Societe Generale. În cazul în care 90% din acțiunile Albalact vor fi subscrise, emitentul va putea fi retras de la tranzacționare. Unul printre puținele nume pe industria de consum ar dispărea astfel de la cota bursei, unde investitorii au puține oportunități de plasament pe titluri nefinanciare expuse ciclului de business.

viewscnt
Afla mai multe despre
albalact
lactalis
bvb
bursa
oferta publica
brk financial
brd
razvan rat
raul ciurtin
zuzu
fulga