Lichiditatea de la BVB – la cote de avarie

Lichiditatea de la BVB – la cote de avarie

Sursa foto: Lext / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 ian 2023

Bursa românească a consemnat o sesiune cu volume foarte slabe, în care doar 3 acțiuni au depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Raliul de început de an de pe bursele dezvoltate a fost amendat de o zi de corecții destul de severe. Indicele DAX40 din Germania a pierdut peste 1 procent, după avansul furibund, care l-a distanțat la 10% de nivelul de la sfârșitul anului trecut.

Ca și în alte etape de vânzare în piețele mature, la Bursa de Valori București reacția investitorilor a fosrt mai degrabă aceea de a se retrage de la „butoane” decât să pună presiune la cotații sau să dea din mână acțiuni pe care lichiditatea slabă le face costisitor de redobândit.

Nokian Tyres primește ajutor de stat ad-hoc pentru mega-investiția în fabrica de la Oradea, decisă după ce a plecat din Rusia. Prima fabrică de anvelope cu zero emisii de CO2 din lume, sute de locuri de muncă. Plus salariul anunțat în fabrică CITEȘTE ȘI Nokian Tyres primește ajutor de stat ad-hoc pentru mega-investiția în fabrica de la Oradea, decisă după ce a plecat din Rusia. Prima fabrică de anvelope cu zero emisii de CO2 din lume, sute de locuri de muncă. Plus salariul anunțat în fabrică

Rezultatul a fost o ședință cu un rulaj de numai 13,54 milioane lei (2,75 milioane euro) al pieței de acțiuni, în care cel mai tranzacționat simbol, cel al Băncii Transilvania (TLV), a întrunit o activitate de doar 4,98 milioane lei, într-o zi în care cotația a urcat cu 0,74%, până la prețul de 20,45 lei/acțiune.

Titlurile producătorilor de gaze naturale, singurele care au mai depășit reperul unor transferuri de 1 milion de lei, au avut închideri divergente: -0,22%, până la prețul de 0,4440 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), pe volume echivalente cu 2,03 milioane lei și +1,40%, până la prețul de 39,85 lei/acțiune, Romgaz Mediaș (SNG), care au adunat tranzacții de 1,32 milioane lei. Compania care a notificat piața că va plăti taxa suplimentară impusă de stat la sfârșitul anului trecut, a afișat calcule potrivit cărora profitul va scădea cu 15% anul acesta, di cauza reducerii producției de gaze și a reglementării prețului.

Fondul Proprietatea folosește banii obținuți din vânzarea acțiunilor OMV Petrom pentru o nouă ofertă de răscumpărare CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea folosește banii obținuți din vânzarea acțiunilor OMV Petrom pentru o nouă ofertă de răscumpărare

Evoluțiile neconcludente la nivelul celor mai tranzacționate acțiuni s-a reflectat și la nivelul indicilor, de asemenea, cu închideri divergente și deviații anemice față de nivelurile de referință: +0,09% pentru indicele compozit BET-XT, -0,21% pentru indicele finanicar BET-FI, care a închis la nivelul de 49.743,93 de puncte, +0,38% pentru indicele energetic BET-NG și +0,11% pentru indicele reprezentativ BET, care la nivelul de 12.090,52 de puncte, a revenit pe un impuls pozitiv, după testarea confluenței între media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200) și media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), așa cum se vede pe graficul atașat.

Lichiditatea de la BVB – la cote de avarie

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
romgaz