Mișcări neconcludente la bursă. Indicele BET închide aproape de refeința de vinerea trecută

Mișcări neconcludente la bursă. Indicele BET închide aproape de refeința de vinerea trecută

Sursa foto: Wrangler | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 26 mai 2023

După o secvență de sesiuni cu impulsuri de sens contrar, piața bursieră locală este la nivelurile din urmă cu 7 zile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tendiunța de vânzare de la jumătatea săptămânii pe bursele dezvoltate nu a fost confirmată și în ultima zi a intervalului, când investitorii s-au activat pentru un raliu care a îmșins indicii principali din SUA, Germania și Franța cu aproximativ 1% peste referință.

Mișcarea de apreciere a fost copiată și la BVB, unde indicii au fost tractați de un salt de 1,57%, până la maximul istoric de 51,80 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au audnat cele mai mari tranzacții ale ședinței, de 4,32 milioane lei, și de avansul de 1,04%, până la prețul de 19,40 lei/acțiune, al titlurilor Băncii Transilvania (TLV), ce au întrunit schimburi însumând 1,96 milioane lei.

Romgaz și-a bugetat investiții de peste 730 milioane lei în gazele din Marea Neagră CITEȘTE ȘI Romgaz și-a bugetat investiții de peste 730 milioane lei în gazele din Marea Neagră

Sunt evoluții care au adus „verde” pe tabloul indicilor: +0,80% pentru indicele compozit BET-XT, +0,13% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul 50.958,16 de puncte, +0,61% pentru indicele energetic BET-NG și +0,87% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.289,30 de puncte este doar marginal deasupra valorii de fibnal a săptămânii precedente.

Mișcări neconcludente la bursă. Indicele BET închide aproape de refeința de vinerea trecută

Dincolo de această dinamică, nu este elan la cumpărare. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 23,91 milioane lei (4,82 milioane euro), în linia lichidității slabe din prima parte a acestui an. Activitatea a fost suficient de slabă pentru a aduce pe locul 2 în clasamentul tranzacționării, cu transferuri de 3,26 milioane lei, titlurile One United Properties (ONE) ce s-au ajustat cu 0,63%, până la prețul de 0,9540 lei/acțiune, după explozia de preț din sesiunea anterioară.

Compa obține în primul trimestru un profit net mai mare decât cel pe întreg anul 2022 CITEȘTE ȘI Compa obține în primul trimestru un profit net mai mare decât cel pe întreg anul 2022

Pe contrasens față de resul pieței au fost 2 acțiuni de pe segmentul energie, respectiv titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au corectat cu 0,20%, până la prețul de 0,4930 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,71 milioane lei, și titlurile Transgaz (TGN), care au coborât cui 1,29%, până la prețul de 16,78 lei/acțiune, pe transferuri de 1,57 milioane lei.

În rest, reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au câștigat 0,75%, până la prețul de 2,0250 lei/acțiune, și de titlurile Sphera Franchise Group (SFG), care au urcat cu 2,62%, până la prețul de 17,60 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
sphera franchise
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica