Profitul Transelectrica, în scădere cu 90% ca urmare a creșterii costurilor cu achiziția de energie de pe piața spot

Profitul Transelectrica, în scădere cu 90% ca urmare a creșterii costurilor cu achiziția de energie de pe piața spot

Foto dreamstime.com

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 mai 2022

Transelectrica, operatorul sistemului național de transport energie electrică, și-a redus cu 90% profitul net în primul trimestru al anului, de la 82 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut la 8 milioane lei, ca urmare a majorării cheltuielilor cu energia achiziționată de pe piața spot pentru acoperirea consumului propriu tehnologic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum se poate menține și dezvolta pe piață un brand românesc va fi explicat la Videoconferința Profit.ro - Branduri românești - Made in Romania 
post criză.

Evenimentul, organizat împreună cu Lensa și Grupul Nordis, este programat pentru 23 mai, urmând să fie transmis în direct și la PROFIT NEWS TV

DETALII AICI

“Transelectrica a înregistrat o scădere a profitabilității activității comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, determinată de creșterea prețului mediu al energiei achiziționate pe PZU care a fost de patru ori mai mare decât în anul precedent, ceea ce a condus la creșterea cheltuielilor cu consumul propriu tehnologic cu 162 mil lei mai mari decât în anul precedent (+173%)”, susține compania.

Veniturile operaționale au înregistrat o creștere în procent de 69% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (1,2 miliarde lei, față de 726 milioane lei în primul trimestru al anului trecut), în principal ca urmare a majorării tarifului mediu de transport și a creșterii veniturilor realizate pe piața de echilibrare.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

În fiecare din primele 3 luni ale acestui an, consumul de energie electrică a înregistrat scăderi comparativ cu aceleași luni ale anului trecut ca urare atât a creșterii prețurilor la combustibilii primari, fenomen care s-a reflectat în prețul final al energiei electrice, cât și a temperaturilor medii din lunile ianuarie și februarie care au înregistrat anomalii pozitive, situându-se peste normele climatologice.

Profitul Transelectrica, în scădere cu 90% ca urmare a creșterii costurilor cu achiziția de energie de pe piața spot

În intervalul ianuarie–martie 2022, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piața de energie electrică (14,35 TWh) a înregistrat o scădere de 4% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 (diferența între cele două perioade fiind de -0,6 TWh).

Segmentul activităților cu profit permis a înregistrat o creștere de 30% a veniturilor (431 mil lei în T1 2022 față de 333 mil lei în T1 2021), determinată în principal de creșterea veniturilor din transport și a altor venituri pe piața de energie.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbări CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbări

Cheltuielile totale operaționale (inclusiv amortizarea) realizate în intervalul ianuarie-martie 2022 au înregistrat o creștere de 93% comparativ cu perioada similară a anului anterior (1,2 miliarde lei față de 631 milioane lei în T1 2021).

Pe segmentul activităților cu profit permis, cheltuielile (inclusiv amortizarea) au înregistrat o creștere de 60% (439 milioane lei față de 275 milioane lei în T1 2021), ca urmare a majorării cheltuielilor privind consumul propriu tehnologic cu 173% (+162 milioane lei).

Statul român este principalul acționar al Transelectrica, cu o participație de 58,7%.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit
transelectrica
scădee
preț
pzu