Rapid București la bursă? ASF a primit o documentație în vederea listării clubului

Rapid București la bursă? ASF a primit o documentație în vederea listării clubului

Sursa foto: Agerpres

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 mar 2016

Rapid București este primul club de fotbal din România care a început demersurile pentru listarea la Bursa de Valori București. Clubul din Giulești a cerut Autorității de Supraveghere Financiară să primească derogare de la normele în vigoare, a declarat pentru Profit.ro vicepreședintele ASF Mircea Ursache.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rapid ar putea fi primul club sportiv listat la cota Bursei de Valori București. Autoritatea de Supraveghere Fianciară (ASF) a primit săptămâna trecută spre avizare o solicitare în acest sens, a anunțat astăzi vicepreședintele instituției Mircea Ursache în cadrul unei conferințe pe tema pieței de capital.

"Mai au de trecut un prag: să li se aprobe planul de reorganizare", a continuat oficialul supraveghetorului pieței, amintind că Rapid București este în insolvență.

În prezent, echipa de fotbal este deținută de omul de afaceri Valerii Moraru, care nu este străin de piața de capital. El mai controlează, prin familia sa, 80% din compania Perla Covasnei și a avut până în anul 2009 pachetul majoritar la Bere Azuga.

Legislația secundară a pieței de capital prevede că o firmă aflată în insolvență nu se poate lista la bursă, iar actuala procedură prin care trece Rapid București se poate prelungi chiar și pentru doi ani, spun surse din piața de capital.

Liga 1 se joacă mai mult în tribunale, iar insolvența a devenit cel mai important jucător CITEȘTE ȘI Liga 1 se joacă mai mult în tribunale, iar insolvența a devenit cel mai important jucător

Ce fel de documentație a depus clubul de fotbal? Este vorba despre o solicitare de listare propriu-zisă, prin derogare de la norma aflată în vigoare, a precizat pentru Profit.ro Ursache. Proprietarii Rapidului au observat că Autoritatea a dat mai multe avize prin derogarea la Legea 151/2014 de desființare a pieței Rasdaq și, cunoscând piața, au făcut această solicitare. ASF a permis mai multor societăți să rămână cotate la bursă, deși se aflau în reorganizare judiciară.

Miza ar fi că principalul creditor al Rapidului este compania Azuga Waters, furnizorul de apă pentru fabrica de bere, deținută, de asemenea, de familia Moraru. La masa credală, celălalt actor important este statul.

Rapid București a retrogradat anul trecut în Liga 2, unde în prezent este lider în Seria 1, cu șanse de promovare în Liga 1. Aceasta este contextul în care Rapidul caută finanțare inclusiv prin bursă, acționarul majoritar având în vedere să atragă fonduri prin derularea unei oferte publice primare, cel mai probabil pe piața AeRO.

viewscnt
Afla mai multe despre
rapid bucuresti
mircea ursache
asf
bvb
bursa
listare
valerii moraru