Sesiune de corecții ușoare la BVB. Titlurile energetice dau tonul

Sesiune de corecții ușoare la BVB. Titlurile energetice dau tonul
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 oct 2018

Într-un context internațional apăsat încă de incertitudini, Bursa de Valori București a înregistrat o ședință corectivă, pe fondul unei lichidități reduse și marcată de declinul cu 1% al acțiunilor celei mai mari companii petroliere românești.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Bursa românească pare în pierdere de momentum, după accelerarea la jumătatea acestei luni a mișcării de revenire începute în iulie. Climatul de aversiune la risc din piețele financiare internaționale a apăsat cotațiile, ce totuși au rezistat remarcabil de bine valurilor de vânzare recente de pe bursele mari.

Și ziua de astăzi a fost preponderent negativă în Europa, așa cum o arată tabloul Bloomberg: -0,34% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,11% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,29% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,73% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,16% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,97% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,18% pentru indicele PX de la Praga.

Tranzacție pe piața de birouri: SIF Banat Crișana a lansat procedurile pentru achiziția fostului sediu din București al Bank of Cyprus CITEȘTE ȘI Tranzacție pe piața de birouri: SIF Banat Crișana a lansat procedurile pentru achiziția fostului sediu din București al Bank of Cyprus

La BVB, într-o zi cu un rulaj al pieței de acțiuni de 31,04 milioane lei (6,66 milioane euro), indicele compozit BET Plus a coborât cu 0,17%, iar indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,18%, până la nivelul de 8.626,14 puncte. Din punct de vedere tehnic, impulsul ascendent rămâne intact, cotația evoluând deasupra mediilor mobile în proporții Fibonacci care desemnează evoluția pe termen scurt, respectiv media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5) și media mobilă simplă de 8 zile (SMA8), așa cum se vede pe graficul atașat.

Sesiune de corecții ușoare la BVB. Titlurile energetice dau tonul

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 8,46 milioane lei, s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), care au suferit un recul de 1,01%, până la prețul de 0,3910 lei/acțiune. Este de fapt o corecție din zona maximelor locale, unde titlurile celei mai importante companii petroliere românești au fost catapultate de așteptările ridicate față de un vot la legea exploatațiilor off-shore și de parcursul pozitiv al cotațiilor internaționale ale petrolului.

Sunt 2 surse ale creșterii consumate. Legea off-shore a primit votul final, având reintrodusă clauza de stabilitate fiscală cerută insistent de petroliștii din Marea Neagră, și pleacă spre promulgare. De asemenea, în urma unor vânzări agresive cotația țițeiului de tip Brent s-a întors în zona de 76 dolari/baril după ce lovise la începutul lui octombrie atinsese un maxim al ultimilor 4 ani în zona de 85 dolari/baril.

Declinul titlurilor OMV Petrom au tras în jos și indicele energetic BET-NG care au subperformat pieței, cu o depreciere de 0,41%. Tot din structura indicelui, titlurile Electrica (EL) au coborât cu 0,55%, până la prețul de 10,90 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 5,76 milioane lei, iar titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au staționat la prețul de 34,50 lei/acțiune pe volume echivalente cu 1,32 milioane lei. Tranzacții de 1,28 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am consemnat pe titlurile Nuclearelectrica (SNN), care de asemenea, au închis pe referința sesiunii precedente, de 7,95 lei/acțiune, un preț aproape la jumătate față de cel de al ofertei publice de listare derulată în septembrie 2013.

6 lucruri pe care le știai despre investiții și care sunt date peste cap în lumea de azi CITEȘTE ȘI 6 lucruri pe care le știai despre investiții și care sunt date peste cap în lumea de azi

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 0,42%, până la prețul de 0,9500 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 4,50 milioane lei. O dinamică similară au avut-o și indicele financiar BET-FI care a închis la valoarea de 36.766,96 de puncte.

Într-o zi în care, către finalul sesiunii, emitentul a anunțat o rezoluție a Consiliului de Administrație cu privire la fuziunea cu Bancpost, Banca Transilvania (TLV) a adunat tranzacții de 2,39 milioane lei în piața reglementată. Cotația a staționat la prețul de 2,3650 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 11,38 miliarde lei (2,44 miliarde euro). Pe același emitent s-a efectuat și singurul transfer special din piața deal, în valoare de 1,97 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a corectat cu 0,30%, până la prețul de 13,36 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de aproape 691.000 de lei.

Pe un rulaj de 2,59 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, titlurile Digi Communications (DIGI) și-au continuat parcursul de revenire din minime, cu un avans de 0,33%. Cotația de închidere de 30,10 lei/acțiune încă este cu 24,75% sub prețul ofertei publice de listare care a adus compania care deține operatorul telecom RCS&RDS la cota BVB în luna mai a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica
digi