Subscrieri de peste 300 milioane euro cu o zi înainte de închiderea ofertei de titluri de stat pentru populație. Unde merg preferințele

Subscrieri de peste 300 milioane euro cu o zi înainte de închiderea ofertei de titluri de stat pentru populație. Unde merg preferințele

Sursa foto: Josepalbert13 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 mar 2024

Ediția de început de an în de titluri de stat din programul Fidelis arată preferințe pentru scadențele scurte în timp ce distribuția este relativ echilibrată între monede, conform analizei Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În oferta Ministerului Finanțelor de obligațiuni guvernamentale dematerializate, în sistemul Bursei de Valori București s-au strâns aproximativ 11.500 de ordine, valoarea agregată a acestora fiind în echivalent 306,79 milioane euro.

Preferința merge către instrumentele pe termen scurt, cu 59,32% din plasamente pe titlurile la 1 an, în timp ce distribușia edste mai echilibrată între monede, cu o ușoară debalansare, în echivalent 52,57% din subscrieri pentru titlurile în euro și restul de până la 47,43% din opțiuni pentru instrumentele denominate în moneda națională.

AROBS Transilvania – afaceri în creștere semnificativă și profit net drastic diminuat CITEȘTE ȘI AROBS Transilvania – afaceri în creștere semnificativă și profit net drastic diminuat

Astfel, peste 3.100 de ordine, în echivalent 99,50 milioane euro, s-au adunat pentru titlurile de stat denominate în euro și scadente anul viitor (R2503AE) ce au o dobândă de 4,00%. Prin contrast, emisiunea în euro cu maturitate în martie 2029 (R2903AE) și având un cupon de 5,00% a cumulat subscrieri mai mici, de 61,80 milioane euro.

Pentru emisiunea în lei cu scadența la 1 an și care poartă o dobândă de 6,00% (R2503A) au fost opțiuni pentru cumpărarea a 3,10 milioane titluri, valoarea agregată a acestor plasamente ridicându-se la 310,00 milioane lei (62,38 milioane euro).

Comelf își dublează profitul net în 2023 CITEȘTE ȘI Comelf își dublează profitul net în 2023

Un nivel apropiat, de 313,00 milioane lei (62,99 milioane euro), îl are emisiunea cu maturitate în martie 2027 (R2703A) și care poartă un cupon al dobânzii de 6,75%. Cele mmai mici opțiuni, respectiv cu puțin peste 1.000 de ordine și în sumă de 100,00 milioane lei (20,12 milioane euro) au mers către versiunea bonificată pentru o dobândă de 7,00% a titlurilor de stat puse în actuala ediție și destinate donatorilor de sânge (R2503B).

Participarea-record este cea de la exercițiul de primăvară a anului trecut, în echivalent 618,39 milioane euro. Interesul a fost apoi în declin, cu subscrieri de 482,36 milioane euro în vară, într-o piață istovită de oferta publică primară de la Hidroelectrica (H2O), și de 299,34 milioane euro în toamnă. Tendința a fost de recuperare la ediția de final de an când volumul agregat al plasamentelor s-a ridicat la 502,60 milioane euro, cu puțin peste reperul unei tranșe de la FMI de la finalul anilor ’90.

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
bursa
bvb
dobanzi
mfp
fidelis