Familia Sachin, Vinod și Mihaela Arora a cumpărat de la Compania Hotelieră Intercontinental România, a familiei Adamescu, un teren de 950 de metri pătrați lipit de teatrul Arcub de pe strada Batiștei din mijlocul Bucureștiului cu un preț de 1,75 milioane de euro (1.842 de euro/metru pătrat).
Vânzătorul și-a motivat decizia prin faptul că avea nevoie urgentă de bani, deoarece pandemia a dus la închiderea hotelului Interncontinental. Banii au fost folosiți pentru plata unor credite.
Constructorul austriac Strabag a depus două oferte pentru acest teren în 2016 și 2017 cu prețul de 1.050 de euro/metru pătrat, respectiv 1.379 de euro/metru pătrat, iar investitorul olandez Johannes Jozefus Maria Baakman, proprietarul Magazinului București, a oferit 1.500 de euro/metru pătrat, însă toate au fost considerate insuficiente de către vânzător. Grupul imobiliar Rock Development, coordonat de fostul bancher Mircea Cotigă, a oferit 1,85 milioane de euro, însă a fost considerat insuficient deoarece prețul era condiționat de obținerea autorizației de construire.
Familia Arora a construit aici proiectul rezidențial Centralis cu 21 de apartamente de lux. Imobilul cu 4 etaje este construit în stil art deco reinterpretat de biroul de arhitectură Rubrick.
Acum, s-a vândut în acest complex un apartament cu 3 camere cu o suprafață utilă de 85 de metri pătrați, plus o terasă de 35 de metri pătrați, la un preț de 540.000 de euro, fără TVA, adică 6.350 de euro/metru pătrat util.
„Apartamentul a mai fost tranzacționat în urmă cu 1 an la un preț mai mic cu 15%“, spune Alin Simon Popa, managing director al Sterling Advisors și cel care a intermediat vânzarea.

Familia Arora mai are în pregătire proiectul rezidențial Știrbei Vodă 132, cu 18 apartamente, în care a fost atras în echipa de investitori și antreprenorul în serie Sergiu Roșca, unul dintre fondatorii GapMinder – un fond de investiții destinat companiilor de tip start-up din sectorul tehnologiei.
Sursele Profit.ro din piața imobiliară spun că familia Arora mai deține o serie de vile în zona Dorobanți-Capitale.
Familia Arora este cunoscută ca dezvoltatoare a rețelei de magazine de modă Peeraj Brands International, ajunsă în perioada de vârf din 2017 la peste 100 de magazine și afaceri de aproape 300 de milioane de lei. Vânzarea rețelei de 54 de magazine de pantofi CCC, dezvoltate în sistem de franciză în România, către compania mamă a CCC din Polonia, într-o tranzacție de 33 de milioane de euro, a dus la înjumătățirea afacerilor Peeraj, iar, ulterior, pandemia a dus la închiderea unora dintre magazine.
Acum, grupul mai are în România circa 30 de magazine. În contextul schimbărilor provocate de pandemie și al închiderii magazinelor fizice deținute de Peeraj, grupul a
decis, în iarna lui 2020, să lanseze și magazinul online distinctive.ro.
Peeraj operează în România magazine în franciză sub brandurile Swarovski, Emporio Armani, Boggi, Geox, Miniso și Skechers.
O parte din banii obținuți din vânzarea rețelei CCC au fost folosiți pentru achiziția lanțului de patru restaurante Calif-Condimental din București.
Grupul Peeraj este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii logistice din Emiratele Arabe Unite, capabil să manipuleze mărfuri generale și mărfuri periculoase. De asemenea, este unul dintre principalii furnizori de pachete de țevi, fitinguri, flanșe și supape pentru proiecte de petrol și gaze din Orientul Mijlociu, India, Pakistan, Bangladesh și continentul african.















