Unele societăți sunt radiate abuziv de pe Bursă, spun investitorii

Unele societăți sunt radiate abuziv de pe Bursă, spun investitorii
scris 6 nov 2015

Asociația Investitorilor pe Piața de Capital atrage atenția că ASF a validat delistarea unor societăți de pe piața Rasdaq, deși acestea nu au dat banii acționarilor minoritari conform procedurilor de listare. Investitorii contestă și faptul că Bursa nu mai preia rapoarte de informare ale acestor emitenți, lăsându-i în necunoscut pe acționari.

Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC) contestă deciziile Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de la finele lunii trecute, potrivit cărora emitenți de pe fosta piață Rasdaq care nu au derulat procedurile Legii 151/2014 de dizolvare a acestui segment al Bursei de Valori București sunt radiați din evidențele supraveghetorului pieței de capital.

Reprezentanții investitorilor fac referire la faptul că o serie de acționari minoritari au fost privați de dreptul de retragere din societate, prevăzut de lege în cazul societăților care urmează să fie delistate. "Prin deciziile de radiere luate, ASF devine nu numai complice la încălcarea acestor proceduri prevăzute de lege și a drepturilor acționarilor implicați, ci încalcă direct Legea 151/2014 și Regulamentul ASF 17/2014", scrie AIPC într-un comunicat remis redacției. Conform acestora, procedura de retragere este încheiată abia la finalul "termenului de achitare către acționarii retrași din societate a contravalorii acțiunilor deținute, respectiv de la finalizarea procedurii de retragere a acționarilor din societate”.

ASF a luat decizii de radiere cu toate că există cereri de retragere neachitate, spune Asociația, care menționează și o serie de emitenți a căror delistare a fost admisă deși nu au virat banii. Aceștia sunt Electroputere VFU Pașcani (RMAR), Astral SA București (ASBU), Simerom SA Sibiu (SIEM), Remat SA Galați (REMQ), Steaua Română SA Câmpina (STRO), Metalurgica SA Vlăhița (METU),  Prefa SA Brașov (PRFY), Zodiac 2000 SA (ZODI), ABO FARM SA Sfântu Gheorghe (NUDA) și UMUC SA București (UMUC). "Nu excludem să fie și alți emitenți în aceeași situație, mai ales că la ora actuală buletinul ASF apare cu o întârziere de două săptămâni. Deocamdată, doar deciziile de radiere a acestor emitenți apar in buletinul ASF și avem investitori care au depus cereri de retragere neonorate", se mai afirmă în comunicatul AIPC.

Bursa se dezice de investitorii ei

Reprezentanții investitorilor spun că în situație de ilegalitate se află și operatorul de piață Bursa de Valori București, care care a pus emitenții în imposibilitatea de a publica pe site-ul său rapoartele curente prevăzute de Legea 151/2014 și Regulamentul ASF 17/2014 în momentul în care a decis trecerea la secțiunea emitenți nelistați a tuturor emitenților Rasdaq.

O serie de investitori din piața de capital românească au sesizat și pentru Profit.ro în ultimele trei săptămâmni acest aspect. Spre exemplu, la Avicola Buzău (AVZU), societate care nu a dat banii acționarilor ce au optat pentru retragere, o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor de la sfârșitul lui octombrie a decis că sumele aferente ieșirii din societate vor fi achitate abia după publicarea rezultatelor financiare consolidate aferente anului fiscal 2015. Hotărârea nu a fost aflată decât pe canale neoficiale, prin e-mail-uri expediate între acționari, întrucât pe portalul bvb.ro nu există o asemenea informare. "Noi de unde aflăm? De la gazeta Urzica?", a spus un investitor.

La Moldovulcan SA (MVUL) s-a decis ca sumele să fie achitate în 12 rate, însă nu există o precizare despre momentul în care vor începe aceste plăți și termenul în care acestea vor fi finalizate. Și în acest caz, investitorii au aflat unul de la altul, pe portalul Bursei - operatorul de pe platforma căruia au achiziționat acțiunile - nefiind nicio informare.

AIPC: Autoritatea și Bursa riscă să-și piardă orice credibilitate în ochii investitorilor

AIPC continuă să centralizeze astfel de sesizări și spune că "este decisă să-și radicalizeze lupta sa pentru apărarea drepturilor investitorilor pe piața de capital din România, inclusiv prin sesizarea instituțiilor care asigură statul de drept din România și din Europa". Ținta principală vor fi ASF și BVB, care, în opinia Asociației, "riscă să-și piardă orice credibilitate în ochii investitorilor prin asemenea acțiuni nu numai ilegale, dar și iresponsabile".

viewscnt
Afla mai multe despre
aipc
bursa
delistare
bvb
asociatia investitorilor
rasdaq
asf