Portretul femeii-investitor: economisește mai mult decât bărbatul și caută siguranța investițiilor

Portretul femeii-investitor: economisește mai mult decât bărbatul și caută siguranța investițiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mar 2017

Comportamentul financiar diferă semnificativ între bărbați și femei, deși preocupările financiare privind economisirea, investițiile și viitorul familiei sunt la cote ridicate în România. Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de tranzacționare de pe 8 martie cu un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Femeii, similar cu acțiunile întreprinse de alte 40 de burse din întreaga lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit informațiilor publice, la nivel internațional, companiile care au cel puțin o femeie director au obținut o creștere mai mare a acțiunilor, iar companiile în care cel puțin 30% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei marja de profit a fost cu 6% mai mare.

„Femeile din România consideră că este foarte important să economisească (43%) în comparație cu bărbații (36%). Dacă ar avea 2.000 de lei la dispoziție, femeile ar economisi mai mult decât bărbații, 52% față de 44%,” a spus Lucian Anghel, președintele BVB, citând un studiu IMAS privind comportamentul investițional.

În ceea ce privește investițiile, 23% dintre femeile din România ar investi în obligațiuni sau acțiuni, a mai spus Lucian Anghel, citând același studiu. „Ca o concluzie, femeile sunt dispuse să economisească mai mult decât bărbații, însă un aspect important îl reprezintă și gradul de risc. Pentru trei din patru femei cel mai important aspect al unei investiții este nivelul de siguranță,” a mai spus președintele BVB.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa de vallori
ziua femeii