Profitul grupului UniCredit în România s-a prăbușit în primul trimestru

Profitul grupului UniCredit în România s-a prăbușit în primul trimestru
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 mai 2020

Grupul bancar italian UniCredit a obținut un profit consolidat în România de 15 milioane euro în primele trei luni ale anului, cu peste două treimi mai mic raportat la perioada similară din 2019, pe fondul creșterii provizioanelor pentru împrumuturi neperformante.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În primul trimestru al anului trecut, UniCredit a raportat un profit consolidat de 40 milioane de euro pe piața locală.

Grupul italian este prezent în România prin intermediul UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Services.

ULTIMA ORĂ Proiectul PSD/Zamfir de plafonare a dobânzilor la credite, adoptat de Parlament CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Proiectul PSD/Zamfir de plafonare a dobânzilor la credite, adoptat de Parlament

Scăderea de 64% a profitului a survenit în contextul majorării provizioanelor pentru credite neperformante la 39 milioane de euro, de la 8 milioane de euro în intervalul similar din 2019. Costul riscului de credit a urcat de la 55 puncte de bază la 255 puncte de bază, în timp ce raportul dintre costurile totale și venituri a crescut cu 0,8 puncte procentuale, până la 38,5%.

UniCredit a consemnat venituri nete din dobânzi de 71 milioane de euro în România după primele trei luni, în creștere cu 7,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Încasările din taxe și comisioane au avansat cu 4,5%, la 17 milioane de euro, însă veniturile din tranzacții au scăzut cu 13,4%, la 23 milioane de euro.

Volumul creditelor acordate de UniCredit în România a crescut cu 4,4%, de la aproximativ 5,87 miliarde euro la 6,13 miliarde euro, în timp ce depozitele constituite de clienți s-au majorat cu 11,7%, până la 6,73 miliarde euro.

La nivel internațional, UniCredit a raportat o pierdere de 2,7 miliarde de euro, față de un câștig net de 1,17 miliarde de euro în primul trimestru din 2019, în contextul creșterii provizioanelor și al unor cheltuieli extraordinare cu angajații și reducerea participației la banca turcă Yapi Kredi, în valoare totală de 3 miliarde de euro.

Grupul italian a constituit provizioane de 1,26 miliarde de euro pentru împrumuturi neperformante, comparativ cu provizioane de 467 milioane de euro în aceeași perioadă a anului trecut.

UniCredit estimează că pandemia de coronavirus va afecta performanțele financiare ale grupului inclusiv în 2021, însă subliniază că este bine poziționată pentru a face față provocărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
unicredit romania
profit
rezultate financiare
coronavirus
provizioane credite
impruturi neperformante