România, premiată la Berlin pentru proiecte de educație financiară ale ASF, BNR și Ministerului Educației

România, premiată la Berlin pentru proiecte de educație financiară ale ASF, BNR și Ministerului Educației

Bogdan Pușcaș, Emil Hurezeanu și Cornel Coca Constantinescu

Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mai 2017

România a fost premiată de către Child and Youth Finance International (CYFI), la categoria CYFI Country Award, pentru proiectele de educație financiară destinate copiilor și tinerilor, care au avut ca principal obiectiv diminuarea excluziunii financiare. Includerea României pe această listă este ca urmare a implementării proiectelor și programelor în domeniul educației financiare, derulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), de Banca Națională a României (BNR) și de Ministerul Educației.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Distincția a fost oferită în cadrul Global Inclusion Awards 2017, eveniment organizat la Berlin, sub înaltul patronaj al Președinției Germane a G20.

România a fost nominalizată la această categorie, din regiunea Europa și Asia Centrală, alături de Azerbaijan, Georgia, Letonia și Rusia. 

“Această distincție, care ne onorează foarte mult, reprezintă o recunoaștere a calității proiectelor dezvoltate la nivel de țară, printre care se remarcă și cele inițiate de ASF în ultimii ani. Ne bucurăm că, alături de Banca Națională a României și de Ministerul Educației Naționale, contribuim la fundamentarea unor direcții strategice în domeniul educației, cu efecte benefice pe termen lung” a declarat Cornel Coca Constantinescu, Prim–Vicepreședintele ASF, prezent la ceremonia de înmânare a premiului.

La eveniment au participat și Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, și Bogdan Pușcaș, Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Educația financiară reprezintă o prioritate strategică pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, care derulează o serie de programe în acest domeniu, ce se desfășoară la nivel național, atât în învățământul gimnazial, liceal, cât și în cel universitar.

Child and Youth Finance International este o organizație non-profit fondată în Amsterdam care își propune să îmbunătățească gradul de incluziune financiară și educația pentru integrarea în economie a copiilor și a tinerilor, astfel încât fiecare copil, la absolvirea școlii primare, să aibă cunoștințe financiare și să fie capabil să-și administreze un cont de economii.

Lansată în 2012, mișcarea globală CYFI adresată tinerilor s-a extins în mai mult de 140 de țări din întreaga lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
premiu