ULTIMA ORĂ Societe Generale a angajat JP Morgan pentru vânzarea BRD. Deja o mare bancă este interesată. Posibilitatea vânzării, semnalată în vară de Profit.ro

ULTIMA ORĂ Societe Generale a angajat JP Morgan pentru vânzarea BRD. Deja o mare bancă este interesată. Posibilitatea vânzării, semnalată în vară de Profit.ro
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 feb 2024

Grupul bancar francez Societe Generale a angajat JP Morgan pentru a explora posibilitatea vânzării BRD, entitatea sa din România, locul 3 pe piața locală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Profit.ro semnala în vară posibilitatea unei astfel de vânzări - VEZI AICI

Conform datelor prezentate de Profit.ro în vara anului trecut, BRD ocupă locul 3 pe piața bancară locală. A pierdut cotă de piață și în 2022, până la 10,2%, dar a rămas în poziția a treia.

Procesul se află într-un stadiu incipient, dar deja există interes din partea mai multor jucători pentru achiziționarea băncii românești.

VIDEO Protest masiv al agricultorilor în Italia. Sute de tractoare au defilat pe străzi și în porturi, planul fiind de a ajunge la Bruxelles CITEȘTE ȘI VIDEO Protest masiv al agricultorilor în Italia. Sute de tractoare au defilat pe străzi și în porturi, planul fiind de a ajunge la Bruxelles

Printre cei interesați este și grupul financiar belgian KBC, conform Merger Market, care citează mai multe surse, și Bizlawyer. KBC este în topul celor mai activi cumpărători de proprietăți bancare din regiune.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții BRD și cei ai Societe Generale nu au comentat până la acest moment.

În noiembrie 2021, grupul belgian KBC a cumpărat integral Raiffeisenbank Bulgaria, subsidiara bulgară a Raiffeisen Bank International, într-o tranzacție de peste 1 miliard de euro.

Slawomir Krupa, care fost numit în postul de CEO în luna mai, declara și în septembrie că ambiția sa este de a face din SocGen o "bancă solidă", după mai mulți ani de performanțe modeste, prin stabilirea unor obiective care pot fi atinse într-un context dificil, caracterizat de încetinirea creșterii economice.

Krupa a oferit câteva indicii privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru păstrarea diviziilor. Acestea trebuie să aibă un profil de risc adecvat, să ofere posibilitatea unor sinergii și să realizeze "un nivel de profitabilitate adecvat".

La începutul anului trecut, Societe Generale a anunțat vânzarea a patru dintre subsidiarele sale africane, dintre care două către Vista. Banca franceză s-a confruntat însă cu opoziția guvernelor locale, Republica Congo anulând una dintre vânzări, în timp ce ce ministrul de finanțe din Guineea Ecuatorială și-a exprimat intenția de a bloca o altă tranzacție.

În decembrie a fost transmis că grupul francez ia din nou în calcul vânzarea afacerii sale de private banking din Marea Britanie, o mișcare care i-ar permite să elibereze capital.

Grupul BRD și-a majorat profitul cu 20,8%, la 1,23 miliarde de lei, în primele 9 luni din 2023, față de aceeași perioadă a anului anterior, pe fondul creșterii veniturilor din dobânzi.

Veniturile Grupului BRD au crescut cu 11,4% față de anul precedent, ajungând la 2,83 miliarde de lei. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 16,5% la 2 miliarde de lei, pe fondul creșterii activității de creditare și a ratelor mai ridicate ale dobânzilor din portofoliul de active.

Fondul Proprietatea suplimentează puternic oferta prin care vrea să își răscumpere din acțiuni CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea suplimentează puternic oferta prin care vrea să își răscumpere din acțiuni

Raportul cost/venit al Grupului BRD a înregistrat o îmbunătățire de 1,1 puncte procentuale, până la 49,1% la finalul primelor 9 luni ale anului 2023, pe fondul efectului favorabil al veniturilor.

În perioada analizată, calitatea activelor a rămas solidă, rata NPL (credite neperformante, conform definiției EBA) atingând un nou nivel minim istoric de 2,1% la sfârșitul lunii septembrie 2023 (față de 2,6% la sfârșitul lunii septembrie 2022), în timp ce gradul de acoperire cu provizioane se menține la un nivel confortabil, peste 70% (76,2% la sfârșitul lunii septembrie 2023 față de 77,6% la sfârșitul lunii septembrie 2022, la nivelul Băncii).

BRD - Groupe Société Générale operează o rețea de 481 unități și face parte, din 1998, din grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 131.000 de angajați în 66 de țări și 26 de milioane de clienți în întreaga lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
profit brd
rezultat brd