Uniunea Europeană pregătește un cadru legal prin care să ofere Ucrainei împrumuturi de până la 40 de miliarde de euro, fără ca Ungaria să se poată opună și fără participarea SUA

Uniunea Europeană pregătește un cadru legal prin care să ofere Ucrainei împrumuturi de până la 40 de miliarde de euro, fără ca Ungaria să se poată opună și fără participarea SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 sep 2024

Uniunea Europeană pregătește un cadru legal prin care să ofere Ucrainei împrumuturi de până la 40 de miliarde de euro, fără ca Ungaria să se poată opună și fără participarea SUA.

Uniunea Europeană elaborează o soluție alternativă pentru a finanța Ucraina, după ce Ungaria a blocat o inițiativă în privința folosirii dobânzilor de pe urma activelor rusești înghețate. Noul proiect nu se bazează nici pe Statele Unite, întrucât unul similar, anunțat în iunie de țările G7, a eșuat, scrie Financial Times pe baza declarațiilor a trei oficiali implicați în negocieri.

Urmărește-ne și pe Google News
Două lanțuri românești de restaurante se luptă la salarii cu McDonald’s CITEȘTE ȘI Două lanțuri românești de restaurante se luptă la salarii cu McDonald’s
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Conform acestei noi propuneri juridice, văzută de jurnaliști, Bruxelles-ul va acorda mai multe miliarde de euro Kievului sub formă de împrumuturi, până la sfârșitul acestui an, prin extinderea unei forme de ajutor deja autorizată. Astfel, nu ar fi nevoie de votul tuturor țărilor, ci doar de cel al majorității, iar Ungaria nu ar mai putea pune piedici, arată BiziDay.

Deși suma totală nu a fost stabilită, oficialii citați spun că ar putea fi vorba de 20 – 40 de miliarde de euro. Ucraina se va confrunta cu un deficit de finanțare de 38 de miliarde de dolari, conform estimărilor FMI și guvernului de la Kiev și, în contextul atacurilor asupra infrastructurii, se bazează pe sprijinul internațional.

Liderii G7 au convenit, în iunie, să emită un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care să fie rambursat prin profituri viitoare rezultate de pe urma a 260 de miliarde de euro în rezerve valutare rusești înghețate. Potrivit acestei înțelegeri, SUA și UE s-au angajat să ofere fiecare câte 20 de miliarde de dolari, iar restul să vină de la celelalte țări din G7, mai exact Marea Britanie, Japonia și Canada.

Washingtonul a cerut garanții că profiturile vor rămâne înghețate, iar Bruxelles-ul a încercat să extindă această perioadă de la șase luni la 36 de luni, însă inițiativa a picat prin veto-ul Budapestei, potrivit unor persoane cu cunoștințe despre negocieri. Un reprezentant al guvernului maghiar le-a transmis ambasadorilor statelor UE că această problemă va trebui discutată după alegerile prezidențiale din SUA, au declarat pentru Financial Times alte două surse.

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeană
împrumut