El vorbește și de o creștere a consumului specifică toamnei, așteptată să se reflecte și în creșterea creditului, inclusiv pentru achizițiile de Black Friday. Banca pregătește, de altfel, oferte pentru clienți, cum ar fi creditele imobiliare cu dobânzi mai mici.
Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News și având ca partener Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), a fost organizat cu sprijinul Auchan, BigConvert, CEC Bank, eMAG, Innobyte, Nova Power&Gas, Salt Bank, Kaufland
„Generația tânără nu mai face lucrurile așa cum se petreceau în trecut. Adică un credit se obține acum online, totul se petrece real-time și după ce a parcurs de, nu știu, șapte minute, un flux, banii sunt în cont. Dacă lucrurile s-ar petrece altfel... ei nu mai au răbdarea să aștepte sau să se deplaseze la sediul băncii, să stea de vorbă cu cineva, deși și acolo lucrurile se digitalizează. Adică mergem într-o direcție în care funcționăm pe un model hibrid, susținem în continuare cea mai mare rețea de unități bancare, chiar și în rural”, spune Mugur Podaru.
Clienții sunt și în zona rurală, acesta fiind motivul pentru care CEC a păstrat cea mai mare rețea din România.
„Adică există segmente de clienți care, dacă nu găsesc locul în care să intre, nu accesează serviciile. Deci de aceea, prezența fizică, noi considerăm că este în continuare necesară. Poate nu așa de extinsă cum era până nu de mult. Dar în continuare, prezența fizică este importantă”, spune Podaru.
CEC a lansat agențiile digitale, unde servicii precum depunerea de numerar sau schimbul valutar sunt disponibile prin intermediul echipamentelor, fără prezența fizică a unui salariat al băncii. Are câteva astfel de unități, dar vrea să ajungă la câteva sute, după evaluarea impactului inițial.
În cazul în care va fi nevoie, banca va lăsa un angajat pentru instrucția inițială a clienților, care să explice cum funcționează echipamentele, așa cum a făcut în trecut și cu serviciile mobile/internet banking, explică Podaru.
În zonele de graniță sunt foarte căutate serviciile de schimb valutar, inclusiv datorită faptului că CEC are un curs mai bun decât cel al pieței, ca urmare a marjelor mici, explică Podaru, dar clienții din mediul rural au nevoie și de produse de finanțare, precum descoperitul de cont și cardul de credit.
Aplicația de internet banking a devenit un fel de marketplace, spune Podaru. Pe lângă operațiunile bancare clasice, clienții au acum la dispoziție și achiziția de RCA și roviniete, asigurările de călătorie, plata impozitelor, a taxelor pentru pașaport și a amenzilor, ceea ce scutește clienții de drumuri.
În privința finanțării, CEC anticipează o creștere sezonieră a finanțărilor, în condițiile în care vor crește cheltuielile necesare, cum ar fi cele cu anvelopele de iarnă, dar și cele legate de sărbători și de campaniile de Black Friday.
„Finanțarea se petrece mult mai simplu, mult mai facil pentru clienți, mult mai repede, și avem și campanii care susțin consumul (...) E o perioadă în care clienții au nevoie de bani și consumul crește”, spune Podaru.
CEC pregătește propriile oferte de Black Friday, inclusiv dobânzi mai mici la credite.
„Noi susținem creditarea în principiu. Sigur că vor fi și oferte în sensul că dobânzile vor fi mai scăzute în perioada care urmează. Am văzut niște inițiative în zona asta. Ele încă nu sunt concretizate, dar cu siguranță vom ieși pe piață cu oferte pentru partea de imobiliare, probabil în zona asta de finanțare a locuințelor”, explică Podaru.
Banca de stat țintește și românii din afara țării cu serviciile sale, chiar dacă e vorba de cei care se află la a treia generație în străinătate.
„Au ceva în România, au taxe, impozite de plătit, locuințe, investiții și așa mai departe. E un fleac să obții un card de la CEC Bank acolo unde locuiești (...) Deci nu ne concentrăm numai pe cei care se află în România și în mediul rural, ci la români în general”, adaugă Podaru.
















