Proiectul urmărește reducerea solicitării certificatului de atestare fiscală, a documentelor privind lipsa obligațiilor fiscale restante, precum și a dovezilor de plată, chitanțelor, ordinelor de plată, extraselor de cont sau altor documente similare, în acele situații în care informațiile pot fi obținute ori verificate direct de autoritatea sau instituția publică competentă.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Vor fi posibile unele excepții, dar în cazurile respective, autoritatea care cere documentul va trebui să precizeze în scris de ce nu poate respecta această obligație legală.
În prezent, în relația cu instituțiile statului, populația și firmele trebuie de multe ori să prezinte documente emise, deținute, generate sau verificabile de către stat, arată parlamanetarii USR, inițiatorii proiectului.
În materie fiscală și bugetară, această practică se manifestă în special prin solicitarea certificatului de atestare fiscală, a documentelor privind lipsa datoriilor ori a dovezilor de plată pentru taxe, tarife, amenzi, contribuții sau alte sume datorate către autorități și instituții publice.
Verificarea directă a situației fiscale
Proiectul introduce un nou articol, art. 1601, prin care se consacră obligația autorităților și institutiilor publice de a verifica direct situația fiscală a persoanelor fizice sau juridice ori existența sau inexistența obligațiilor fiscale restante, prin sistemele fiscale și informatice ale statului, în condițiile legii.
În mod corelativ, autoritățile și instituțiile publice nu vor mai solicita contribuabilului sau plătitorului certificatul de atestare fiscală ori alte documente care atestă situația fiscală sau lipsa obligațiilor fiscale restante, în măsura în care informațiile necesare pot fi obținute ori verificate direct prin mijloace electronice.
Sunt prevazute excepții limitate, aplicabile atunci când informațiile nu pot fi obținute ori validate direct, când datele sunt incomplete sau prezintă neconcordanțe ori când un anumit document este cerut expres de lege pentru producerea unui efect juridic distinct de simpla verificare a situației fiscale.
Această soluție păstrează siguranța juridică a procedurilor, dar transformă certificatul fiscal dintr-un document solicitat reflex într-un instrument utilizat atunci când este efectiv necesar.
Verificarea directă a plăților
Proiectul introduce un nou articol, art. 1631, care stabilește regula potrivit căreia, în procedurile administrative în care soluționarea unei cereri, prestarea unui serviciu public, emiterea unui act administrativ ori realizarea unei operațiuni administrative este condiționată de achitarea unor obligații fiscale, bugetare, taxe, tarife, amenzi, contribuții ori alte sume colectate în condițiile legii, autoritatea sau instituția publică competentă are obligația de a verifica direct plata.
Verificarea se poate realiza prin evidentețe proprii, prin sistemele informatice disponibile, prim unitățile Trezoreriei Statului, prin sistemele electronice de plată puse la dispoziție potrivit legii sau prin alte mecanisme de acces, verificare ori interoperabilitate.
În măsura în care plata poate fi identificată și verificată direct, instituția publică nu va mai solicita dovada plății, chitanța, ordinul de plată, extrasul de cont, confirmarea de plată ori alte documente similare.
Această soluție este necesară deoarece, în practică, cetățenii și firmele sunt adesea obligați să prezinte dovezi de plată pentru sume achitate către stat, deși plata a fost efectuată prin canale oficiale sau verificabile.
Regimul excepțiilor
Pentru a evita rigiditatea excesivă, proiectul prevede expres situațiile în care documentele pot fi solicitate în continuare.
În materia situației fiscale, certificatul sau documentele similare pot fi solicitate atunci când informațiile nu pot fi obținute ori validate direct, când datele sunt incomplete sau prezintă neconcordanțe ori când legea cere documentul pentru un efect juridic distinct.
În materia plăților, dovada plății sau documentele similare pot fi solicitate atunci când plata nu poate fi identificată ori validată direct, când datele sunt incomplete sau neconcordante, când plata a fost efectuată printr-un canal care nu permite verificarea directă ori când legea cere expres un document pentru producerea unui efect juridic distinct.
În toate aceste situații, autoritatea sau instituția publică are obligația de a consemna motivul concret pentru care informația sau plata nu a putut fi verificată direct.
Această obligație de motivare este esențială pentru prevenirea menținerii unor practici administrative formale și pentru asigurarea posibilității de control ulterior.
În termen de 90 de zile de la publicarea legii, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, organele fiscale locale, unitățile Trezoreriei Statului și celelalte autorități și instituții publice competente trebuie să modifice și să completeze, după caz, procedurile administrative, instrucțiunile, formularele, listele de documente și fluxurile de lucru necesare aplicării legii.
În termen de 180 de zile de la publicare, aceleași autorități și instituții trebuie să asigure operationalizarea mecanismelor de acces, verificare directă și interoperabilitate necesare aplicării dispozițiilor prezentei legi.
















