Grupul hotelier francez Accor a semnat cu cu partenerul local Grand Hotel West, o afacere de familie în domeniul hotelier și F&B, deținută de Rareș Țicra, care este și proprietarul pieței West Market din localitate.
Acordul a fost semnat în 2023.

Dezvoltarea proprietății a antrenat o investiție de 15 milioane de euro, destinată construirii și finalizării noului hotel.
Hotelul dispune de 90 de camere.

Mercure Oradea este operat de Spark Hospitality, companie de management hotelier activă în România și pe piețe internaționale, specializată în dezvoltarea și administrarea hotelurilor și resorturilor de lifestyle.

Mercure Oradea se alătură portofoliului Accor din România, care numără în prezent 26 de hoteluri, marcând prima unitate a grupului în Oradea.

Mercure face parte din Accor, grup hotelier lider la nivel mondial, care numără peste 5.800 de proprietăți în mai mult de 110 țări.















