Investițiile private schimbă povestea dezvoltării precare a infrastructurii medicale românești

Investițiile private schimbă povestea dezvoltării precare a infrastructurii medicale românești
scris 18 ian 2018

“În infrastructura medicală nu se mai investește de mult timp în România!” Un clișeu întreținut încă, în percepția multora, de situația din sistemul public de sănătate, dar a cărui valabilitate a fost zdruncinată constant în ultimii ani de realitatea investițiilor private. Marii jucători de pe piața serviciilor medicale – Regina Maria, MedLife, Medicover, Affideea și alții – au început de mai mulți ani să suplinească lipsa investițiilor publice în domeniu, finanțându-se într-o măsură consistentă din abonamente medicale, iar piața privată locală a ajuns, astfel, să înregistreze una dintre cele mai mari rate de creștere în regiune.

Deschideri de noi clinici, spitale și laboratoare, achiziții de jucători mai mici pe diferite nișe de piață, investiții în echipamente medicale și soluții tehnologice de ultimă generație, dar și în instruirea personalului pentru a fi capabil să le folosească, traininguri pentru medici și asistente. Doar în primul trimestru al anului trecut investițiile primilor jucători din piață au depășit 12 milioane de euro, aproape jumătate fiind adjudecate de rețeaua de sănătate Regina Maria.

Adunate, însă, din 2010 și până în 2017, investițiile în infrastructură medicală depășesc 70 milioane de euro la Regina Maria, iar Fady Chreih, CEO al companiei, se așteaptă ca până în 2020 să se mai adauge căteva zeci de milioane. Suma include doar investițiile în mijloace fixe (CAPEX) pentru deschiderea de noi unități, modernizarea și extinderea celor existente, cumpărarea și modernizarea echipamentelor medicale, nu și sumele alocate pentru preluarea altor jucători. Cu acestea, investițiile trec de 100 milioane de euro.

Cu alte câteva zeci de milioane de euro au contribuit la dezvoltarea infrastructurii medicale din țară și investițiile celorlalți jucători privați. Iar planurile se mențin și pentru viitor.

În 2017, Rețeaua de sănătate Regina Maria a avut în derulare 18 proiecte de dezvoltare, constând în extinderi, relocări și modernizări, achiziții, dar și proiecte greenfield. 600 de locuri de muncă au fost create pe parcursul anului, 300 de noi angajați fiind prevăzuți pentru spitalul generalist din Cluj, care va fi inaugurat în primul trimestru al acestui an, va avea 100 de paturi și o suprafață de 7.000 de metri pătrați.

Investiția, de 15 milioane de euro, este cea mai mare realizată de companie în afara Bucureștiului. Până acum, la Cluj nu exista un spital generalist privat, iar ideea de a avea asigurări private de sănătate nu poate fi niciunde sustenabilă dacă asigurații nu au și un loc în care să poată veni să și consume. În Cluj-Napoca, Regina Maria este prezentă de 10 ani și avea deja investiții de 9 milioane de euro, până la acest proiect.

Pentru investiții, 2017 a fost, de altfel, unul dintre cei mai buni ani. Recent, tot Regina Maria a inaugurat, în Capitală, cel mai performant laborator din sistemul autohton de sănătate, primul centru de referință Roche Diagnostic pentru biochimie și imunologie. Dotat cu sisteme medicale în valoare de 3,5 milioane de euro, Laboratorul Central este cea mai mare investiție de acest gen din România la ora actuală. Pentru amenajarea spațiului s-a investit 1 milion de euro. Cu o suprafață de 2.700 metri pătrați, laboratorul poate deservi zilnic 2.200 de pacienți și are o capacitate anuală de procesare de 20 milioane de teste, grație platformelor complet automate.

În februarie anul trecut, rețeaua de sănătate s-a extins și prin preluarea a două clinici (una în București și alta în Ploiești), cu o investiție de încă 2 milioane de euro, care a inclus și deschiderea unei policlinici noi în zona Dorobanți – Perla. În vară, a preluat centrul medical Gastromond din Constanța și clinica Santomar OncoDiagnostic din Cluj Napoca, iar în noiembrie a marcat preluarea integrală a Centrului Medical Puls din Târgu Mureș de la familia de medici Simona și Cristian Mucenic, continuitatea managementului urmând să fie asigurată de doctorul Mucenic.

Bilanțul investițiilor include 18 tranzacții cu preluare integrală a altor jucători, precum și 3 tranzacții care au vizat schimbarea acționariatului companiei. Operatorul de servicii medicale deține, în acest moment, 40 de unități proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 20 de laboratoare și peste 180 de policlinici partenere.

Abonamentele medicale, pilon pentru investiții

Un procent semnificativ din sumele investite anual este susținut de veniturile obținute din abonamentele medicale. În 2016, Regina Maria a înregistrat cea mai mare creștere a portofoliului de pachete medicale, de peste 20%, cu 10% peste valoarea bugetată. Segmentul corporate a reprezentat 30% din totalul cifrei de afaceri de 91 de milioane de euro.

“După 21 de ani de abonamente medicale, putem afirma cu tărie că sistemul medical din România s-a dezvoltat direct proporțional cu cererea pentru aceste pachete de prevenție. Reinvestind constant veniturile obținute și din abonamente am putut să deschidem mai multe locații noi, să aducem aparatură modernă în locațiile din Rețea și să îi convingem pe medicii buni să rămână în țară. În prezent, în portofoliul Regina Maria sunt peste 450.000 de abonamente corporate, o creștere anuală de 15% în decembrie 2017 față de decembrie 2016” , declara Fady Chreih, CEO al Rețelei Regina Maria.

Mai puțin angajat în ultimii ani în investiții directe consistente în infrastructura de sănătate, statul român a avut, totuși, meritul de a susține indirect, printr-o măsură fiscală, dezvoltarea investițiilor private. Deductibilitatea fiscală acordată de la începutul anului trecut pentru abonamentele medicale achitate de angajați, în limita unui plafon anual de 400 de euro per angajat, a contribuit la crearea unui cerc virtuos în care companiile au fost stimulate să acorde în pachetele salariale astfel de beneficii angajaților, susținând, mai departe, veniturile și profiturile furnizorilor de servicii medicale. Aceștia din urmă au reinvestit câștigul, deschizând noi clinici și spitale, achiziționând echipamente performante și oferind personalului medical instruire.

Demersuri care, în final, întorc beneficiile către pacient, sistem de sănătate și societate în ansamblu, prin întărirea prevenției în rândul populației, prin creșterea capacității și complexității actului medical în general, prin retenția medicilor buni în sistemul autohton. Pentru pacient, efectul investițiilor susținute prin abonamente se regăsește în accesul îmbunătățit la personal medical bine pregătit și la o rețea extinsă de unități medicale și echipamente moderne.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
investitii
tranzactii
sanatate
regina maria
abonamente medicale
fady chreih