Apple colaborează cu Intel în vederea implementării tehnologiei 5G pe iPhone

Apple colaborează cu Intel în vederea implementării tehnologiei 5G pe iPhone
scris 20 nov 2017

Intel, nu Qualcomm, este producătorul pe care Apple pare să-l fi ales pentru modemul 5G pe care viitoarele modele de iPhone îl vor folosi.

Conform unor surse apropiate companiei americane, Apple a început să planifice trecerea la 5G, colaborând deja în acest sens cu Intel. În același timp, se pare că discuțiile cu Qualcomm, care este cel mai mare producător de chipuri mobile, nu au dus deocamdată la niciun rezultat.

Qualcomm are la acest moment avantajul unui modem 5G mai avansat, în timp ce la Intel același modem este în lucru, compania direcționând mai multe mii de angajați către dezvoltarea modemului 5G.

Intel și-a prezentat prima oară modemul 5G în cadrul târgului CES de la începutul anului, iar recent a anunțat că a realizat prima conexiune între două dispozitive de test care folosesc propriul modem.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Tehnologia 5G va fi capabilă, la nivel teoretic cel puțin, viteze mai mari din un gigabit pe secundă. Implementarea acesteia necesită însă timp, primul iPhone cu 5G fiind așteptat în 2019 sau chiar 2020.

Apropierea de Intel este logică pentru Apple, companie aflată în litigiu cu Qualcomm. Cele două companii se judecă după ce Apple a încetat să mai plătească taxe prea mari pentru brevete pe care, consideră Apple, Qualcomm nu are niciun merit.

De altfel, nu doar Apple este de părere că politicile Qualcomm nu sunt corecte. Autoritățile de stat din China, Coreea de Sud și chiar Statele Unite au amendat cu sume importante Qualcomm pentru tactici neconcurențiale.

Apple a început să folosească tehnologii Intel încă de anul trecut, de când a lansat iPhone 7. iPhone 8, spre exemplu, lansat anul acesta, folosește un amalgam de chipuri Qualcomm și Intel.

viewscnt
Afla mai multe despre
5g
apple
iphone
intel
qualcomm