Apple Music a ajuns la 30 de milioane de abonați, însă ritmul de creștere este inferior celui înregistrat de Spotify

Apple Music a ajuns la 30 de milioane de abonați, însă ritmul de creștere este inferior celui înregistrat de Spotify
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 29 sep 2017

Serviciul de streaming Apple Music a ajuns, după doi ani și trei luni de când a fost lansat, la 30 de milioane de abonați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lansat pe 30 iunie 2015, Apple Music a fost promovat și ajutat să crească de Apple prin forța brandului său și a platformei sale mobile bazate în primul pe iPhone. Drept urmare, după doi ani și trei luni de disponibilitate, acesta depășește pragul de 30 de milioane de abonați.

De la ultimul anunț oficial în acest sens, de la Apple Worldwide Developers Conference din iunie, Apple Music a atras 3 milioane de abonați noi. Numărul acestora a crescut cu 10 milioane în mai puțin de un an, din decembrie 2016.

Uniunea Europeană pune presiune pe giganții din domeniul tehnologiei în vederea combaterii discursurilor defăimătoare și a propagandei extremiste CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană pune presiune pe giganții din domeniul tehnologiei în vederea combaterii discursurilor defăimătoare și a propagandei extremiste

Conform celor de la Billboard.com, ritmul anual de creștere al serviciului Apple Music este de 15 milioane de abonați noi pe an, ceea ce ar fi impresionant dacă principalul concurent nu ar crește și mai repede.

Pe parcursul ultimilor doi ani, ritmul anual de creștere al Spotify a fost de 20 de milioane de abonați noi. Este adevărat că Spotify are un model de business puțin diferit, care include și o versiune gratuită, susținută de reclame. Însă, la fel de adevărat este că Spotify nu beneficiază de o disponibilitate globală și de susținerea unui gigant al tehnologiei, precum Apple Music.

Apple vrea să facă din Music mai mult decât un simplu serviciu de streaming. Compania încearcă să aducă fanii mai aproape de artiștii preferați cu ajutorul unei suite întregi de conținut exclusiv precum interviuri și documentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
apple music
streaming