Țeava invizibilă care transportă apă prin aer, fără să atingă nimic. Cum funcționează

Cercetătorii au inventat o țeavă invizibilă care transportă apă prin aer, fără să atingă nimic.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Țeava invizibilă care transportă apă prin aer, fără să atingă nimic. Cum funcționează

Foto: Veikko Somepuro

Oamenii de știință au reușit să construiască o țeavă invizibilă prin care apa poate curge prin aer, fără să atingă pereții vreunui. Da, invenția pare desprinsă din filmele SF, dar funcționează cu ajutorul undelor sonore și a fost deja demonstrată în laborator.

FOTO Alertă în România. Vulnerabilități găsite în scanerele de coduri de bare utilizate în depozite CITEȘTE ȘI FOTO Alertă în România. Vulnerabilități găsite în scanerele de coduri de bare utilizate în depozite

Mai mult, sistemul poate transporta nu doar lichide, ci și pulberi, gaze și chiar poate controla traseul unor descărcări electrice, arată hit.ro.

Experimentul arată că sunetul poate fi folosit pentru a crea un traseu invizibil prin care diferite materiale se deplasează fără contact cu suprafețe solide. Tehnologia a fost dezvoltată de cercetători de la Universitatea din Helsinki, în colaborare cu specialiști din Spania și Statele Unite, iar expertimentul a fost prezentat de New Atlas.

Cum funcționează țeava invizibilă care ține apa suspendată în aer

La baza invenției se află 256 de difuzoare miniaturale, dispuse în jurul unui cilindru, care emit ultrasunete cu o frecvență de aproximativ 40.000 Hz, mult peste limita normală a auzului uman. Prin controlarea precisă a undelor sonore, cercetătorii creează un câmp acustic care exercită forțe asupra materialelor aflate în interior, astfel încât apa este practic ghidată de-a lungul unui traseu invizibil, fără să fie nevoie de pereții unei țevi obișnuite.

EXCLUSIV Control pe șantiere. ANAF a declanșat o acțiune amplă la firme din construcții. Inspectorii Antifraudă fac verificări și pe șantiere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Control pe șantiere. ANAF a declanșat o acțiune amplă la firme din construcții. Inspectorii Antifraudă fac verificări și pe șantiere

Partea spectaculoasă este că traseul poate fi modificat electronic, întrucât cercetătorii pot schimba direcția fluxului de apă prin ajustarea modului în care funcționează difuzoarele, fără să miște fizic întregul dispozitiv.

În experimente, sistemul a reușit să transporte un flux continuu de apă, să direcționeze pulberi către recipiente diferite și să controleze deplasarea unor curenți de aer și ceață. Au fost demonstrate inclusiv efecte asupra descărcărilor electrice.

Prototipul are o lungime de aproximativ opt centimetri și consumă circa 50 de wați de energie electrică. Deși dimensiunile sunt reduse, rezultatele demonstrează că principiul poate funcționa pentru mai multe tipuri de materiale.

La ce ar putea fi folosită invenția și de ce nu vom renunța prea curând la țevile obișnuite

Cercetătorii consideră că tehnologia ar putea avea aplicații în industria chimică, în laboratoare și în transportul substanțelor care sunt dificil de manipulat folosind conducte convenționale. De exemplu, anumite lichide corozive pot deteriora pereții recipientelor, iar materialele lipicioase se pot acumula în conducte și pot provoca blocaje, prin urmare o țeavă realizată din unde sonore ar putea reduce asemenea probleme, deoarece substanțele transportate nu intră în contact cu pereții unui tub.

O altă posibilă utilizare este manipularea materialelor foarte sensibile, care trebuie protejate de contaminare. Transportul fără contact ar putea deveni util în anumite procese industriale și experimente științifice.

VIDEO Trenul nu a fost inventat să auzim noi \ CITEȘTE ȘI VIDEO Trenul nu a fost inventat să auzim noi "ciu-ciu". Răzvan Savu, Metaminds: Tehnologia nu trebuie privită ca un obiectiv în sine, ci ca un instrument, "un topor folosit cu celeritate" - Maratonul digitalizării

Limitările, pentru că există și acestea, se referă momentan în primul rând la dimensiunea posibilă a conductei. Pentru a crea un traseu de numai opt centimetri, prototipul are nevoie de sute de emițătoare ultrasonice, iar extinderea sistemului la dimensiuni industriale ar necesita echipamente mult mai complexe.

În plus, undele sonore folosite sunt foarte intense, iar faptul că ultrasunetele nu sunt percepute de urechea umană nu înseamnă automat că dispozitivul este sigur în orice condiții. Utilizarea sa practică ar necesita măsuri speciale de protecție și evaluări suplimentare.

Deocamdată, invenția rămâne un prototip experimental, iar cercetătorii analizează posibilitatea conectării mai multor module pentru a construi trasee mai lungi. Chiar și așa, experimentul demonstrează ceva remarcabil: materiale pe care le transportăm în mod obișnuit prin conducte solide pot fi ghidate și prin aer, folosind exclusiv forțele generate de unde sonore.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3449 -0.0046-0.09 %
1 USD4.7943 -0.0145-0.30 %
1 GBP6.3877 +0.0029+0.05 %
1 CHF5.7864 -0.0047-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite