„Am dispus realizarea unui studiu al cadrului legal care ar permite accesul la acestea numai începând de la o vârstă adecvată”, a declarat pe X „ministrul” local responsabil cu tehnologiile informației, Nara Lokesh.
„De asemenea, am invitat principalele platforme, precum Meta, X, Google și Sharechat (...) să analizeze cele mai bune practici în vigoare”, a adăugat el, citat de News.ro
Printre alte preocupări, Lokesh a menționat și situația femeilor „confruntate în permanență cu abuzuri online”. „Nu putem ignora acest lucru”, a insistat el.
Statul Goa, stat din vest, studiază aceeași interdicție.
Aproape un miliard de persoane au acces la internet în cea mai populată țară de pe planetă - cu aproape 1,5 miliarde de locuitori - potrivit statisticilor guvernului indian, dintre care mulți copii prin intermediul telefoanelor mobile ale părinților lor.
Prezentat în Parlamentul federal din New Delhi, documentul guvernamental care prefigurează următorul proiect de lege bugetară menționează, de asemenea, ideea unei legi care să reglementeze accesul minorilor la ecrane.
„Este posibil să se instituie măsuri care să limiteze accesul în funcție de vârstă, într-o perioadă în care cei mai tineri sunt din ce în ce mai vulnerabili la utilizarea compulsivă și la conținutul violent” al rețelelor, se arată în acest document.
Tot mai multe țări protejează minorii de rețelele de socializare
În decembrie 2025, Australia a interzis utilizarea rețelelor sociale minorilor sub 16 ani.
Marea Britanie se îndreaptă rapid spre o interdicție totală pentru copii pe rețelele sociale, până la vârsta de 16 ani. Un amendament la “Legea copiilor și școlilor”, ce prevede că, în termen de 12 luni, rețelele trebuie să introducă “verificări de vârstă extrem de eficiente” urmează să intre la vot, după ce a primit susținerea în Camera Lorzilor.
Și guvernul austriac vrea să interzică utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 14 ani începând cu luna septembrie și pregătește o lege în acest sens.















