Autoritatea de reglementare a jocurilor video din China a acordat licențe de publicare pentru 45 de jocuri străine, pentru a fi lansate în țară, eliminând în continuare barierele rigide care au afectat industria timp de 18 luni, transmite Reuters.
Printre jocurile online străine aprobate de Administrația Națională pentru Presă și Publicații se numără cinci care urmează să fie publicate de Tencent Holdings, cum ar fi ”Pokémon Unite” de Nintendo și ”Valorant”, de Riot Games, potrivit autorității de reglementare, scrie News.ro.

Aceasta a aprobat, de asemenea, 84 de jocuri interne pentru luna decembrie, conform unei liste separate.
Aprobarea jocurilor importate marchează în mod efectiv sfârșitul represiunii de la Beijing asupra industriei jocurilor video, care a început în august anul trecut, când autoritățile de reglementare au suspendat procesul de aprobare a jocurilor.
Autoritățile de reglementare au reluat eliberarea de licențe de joc pentru jocurile video locale în aprilie, iar aprobarea jocurilor străine este văzută ca ultima restricție care este eliminată.