Rezultatele la alegerile parțiale pentru Congresul SUA care au dat victorii pe linie ale Partidului Democrat au aprins un raliu consistent pe marile burse ale lumii. Indicele DAX40 din Germania a avut un salt de peste 500 de puncte, în timp ce către finalul oraruluid e tranzacționare de la New York Stock Exchange indicele Dow Jones Industrial Average se afla cu aproape 3% peste referința de marți.
Explozia de preț vine în contextul unei ajustări de aproape 10% a cotațiilor internaționale ale petrolului, dupp ce vicepreședintele J.D. Vance a recunoscut înfrângerea Partidului Republican și a atribuit-o războiului din Iran și a felului negativ în care acesta este perceput de alegătorii din SUA.
Investitorii de la BVB au arătat prudență și nu s-au conectat la această mișcare. Tendința a fost tot de apreciere, dar amplitudinea impulsului a fost mult mai mică. Indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,48% și indicele reprezentativ BET a câștigat 0,52%, până la nivelul de 34.983,90 de puncte.
Pur și simplu, nu au fost ordinele care să miște piața. Rulajul de 59,87 milioane lei (11,20 milioane euro0 al pieței de acțiuni a fost cu mai mult peste o treime față de valrile medii zilnice de tranzacționare din prima paret a deceniului, dar aproximatiov la jumătate față de sesiunile bune de creștere din acest an când era frecvent spartă bariera de 100 milioane lei.
Cele mai mari schimburi, de 15,63 milioane lei, s-au înregistrat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au crescut cu 1,59%, până la prețul de 37,08 lei/acțiune. Pe același segment, pe volume de 2,58 milioane lei, titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listate secundar la BVB, au avut un salt de 3,59%, în acord cu evoluția de pe piața principală din Viena.
În piață s-a detașat un pluton de 3 acțiuni care fiecare au adunat transferuri în zona de 5 milioane lei și au avut închideri diferite, după cum urmează: -0,37%, până la prețul de 1,3480 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), +2,71%, până la prețul de 60,70 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) și -0,44%, până la prețul de 33,60 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE).
Pragul unor tranzacții de 3 milioane lei a mai fost depășit de titlurile Electro-Alfa Internațional (EAI), ce au urcat cu 1,26%, până la prețul de 16,10 lei/acțiune, și de titlurile Digi Communications (DIGI), care s-au apreciat cu 0,34%, până la prețul de 59,10 lei/acțiune, care conferă operatorului telecom o capitalizare bursieră de 17,21 miliarde lei (3,23 miliarde euro).
Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Cris-Tim Family Holding (CFH) au suferit un recul de 5,03%, până la prețul de 43,40 lei/acțiune, nivel unde procesatorul de carne încă are o capitalizare bursieră de 3,50 miliarde lei (656,51 milioane euro).





















