Cloud-ul aduce sistemele ERP la îndemâna companiilor mici și mijlocii

Cloud-ul aduce sistemele ERP la îndemâna companiilor mici și mijlocii
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 28 iun 2015

Cloud-ul a permis o schimbare semnificativă în funcționarea companiilor mici și mijlocii – transferul unora dintre nevoile esențiale (stocare de date, hosting, email și productivitate) în platforme de cloud permite reducerea costurilor de infrastructură, operare și mentenanță a sistemelor ce asigură aceste funcționalități. Cu toate acestea, sistemele de tip ERP – care asigură managementul digital al proceselor de business - au rămas apanajul companiilor de mari dimensiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sistemele ERP sunt de mult o prezență nelipsită în companiile mari – fiind folosite pentru a monitoriza, administra și optimiza procesele esențiale ale afacerilor. E un instrument crucial pentru managementul eficient al producției, al comenzilor sau a inventarului, precum și pentru controlul și managementul resurselor de orice fel – de la lichidități la materii prime și resurse umane. Investițiile necesare pentru implementarea unei platforme ERP – fie ele cost inițial, infrastructură IT sau mentenanță - au făcut însă ca acestea să fie accesibile doar companiilor cu bugete de IT considerabile.

Companiile mici și mijlocii compensează aceste lucruri cu un mix de aplicații software ce asigură funcționalități similare - dar la scară mult mai redusă și fără a funcționa ca un sistem integrat. De multe ori acest lucru devine un obstacol pe măsură ce o companie se dezvoltă, iar amestecul de softuri nu reușește să țină pasul cu nevoile utilizatorului.

Sistemul de tip ERP în cloud începe însă să schimbe această împărțire. Modelul de Software-as-a-Service (SaaS) permite o flexibilitate și adaptabilitate a platformei ce o face pentru prima dată o opțiune viabilă pentru companii de orice dimensiune – și mai ales, gata de a se dezvolta odată cu compania. Modelul de plată pe utilizator (sau pe tranzacție) aduce un control eficient al investiției și costurilor, iar funcționarea în cloud elimină nevoia unei infrastructuri proprii. Mai mult, funcționalitățile pot fi adăugate sau eliminate în funcție de necesități, pentru o eficiență de cost maximă pentru companie.

Dr. Gerard – studiu de caz

Ne puteti oferi un testimonial (câteva fraze) în care să expuneti motivele pentru care ați optat pentru soluția SeniorERP în varianta online, disponibilă pe platforma Microsoft Azure?

R: Am ales SeniorERP Online datorită modalității de licentiere mai accesibile, bazata pe plata unui abonament lunar, ceea ce a însemnat pentru noi costuri de achizitie, implementare și mentenanță mai scăzute comparativ cu varianta On Premise și, în final, ne-a permis minimizarea investițiilor în infrastructura IT&C și direcționarea resurselor pe dezvoltarea și consolidarea afacerii.
Au contat de asemenea și avantajele specifice platformei de cloud de la Microsoft, precum accesul la infrastructura hardware de ultimă generație, serviciile de tip Data Center, backup și “fail-over” asociate, care elimină riscul pierderii datelor companiei, asigură disponibilitatea sistemului și a datelor 24×7 și ne oferă garanția unui mediu de lucru sigur.

Știm că Dr Gerard Romania a fost înființată în 2015. Ce v-a determinat să implementați o soluție informatică integrată de tip ERP încă din primul an de activitate și ce nevoi/probleme de business doreați să rezolvați cu soluția ERP?

R:Într-adevăr. Dr Gerard Romania operează pe piața românească de o perioadă scurtă de timp dar fiind parte a unui grup multinațional de firme am ales încă de la început o soluție ERP de top care să raspundă atât nevoilor noastre de dezvoltare, cât și cerințelor de raportare și integrare la nivelul grupului.

Care au fost criteriile de selecție pentru sistemul ERP?

R: Criteriile de selecție pe care le-am folosit în alegerea soluției software pentru managementul afacerii au fost:

 

  • Adaptabilitatea sistemului la modelul de business al companiei: existența modulelor și funcționalităților necesare pentru buna gestionare a activității noastre de distribuție, capacitatea de personalizare a sistemului pe fluxurile unice ale companiei, precum și posibilitatea de reconfigurare în cazul unor viitoare schimbări ale proceselor interne; 
  • Posibilitatea de extindere a ERP-ului cu noi module sau add-on-uri, precum și de integrare cu alte sisteme software utilizate de parteneri noștri (operatori logistici, distribuitori, etc), pentru o comunicare mai eficientă cu aceștia;
  • Varietatea și calitatea serviciilor oferite - de la analiză de business, implementare & project management, până la suportul acordat în rezolvarea problemelor activității curente;
  • Flexibilitatea modalităților de licențiere și livrare, care să ne ofere  libertatea de alegere a variantei optime, în concordanță cu nevoile noastre de business, expertiza IT deja existentă în companie, previziunile de creștere, politica privind zona datelor și bugetul disponibil.

Știm că în etapa de selecție ați analizat atât soluții ERP locale, cât și internaționale. Care au fost motivele pentru care ați ales SeniorERP Online și ce obiective doriți să atingeți cu acesta?

R: În etapa de selecție am fost susținuți și asistați de departamentul de IT al grupului Dr Gerard.

Am analizat atât soluții locale, cât și internaționale pentru că ne-am dorit o soluție eficientă, completă, flexibilă, capabilă să raspundă atât cerințelor de integrare ale grupului, conectivității cu partenerii noștri, dar și să poată susține întegrarea activităților de producție în cazul unei achiziții locale.
Ținând cont de cele mentionate anterior, am ales solutia ERP de la Senior Software datorita avantajelor oferite:

  • adaptare la legislația românească și la particularitățile mediului de afaceri local,
  • disponibilitate locală a serviciilor de implementare și suport,
  • posibilitatea integrării sistemului cu plaformele partenerilor pentru a asigura o comunicare B2B eficientă,
  • disponibilitatea aplicației și în varianta online , ceea ce permite accesul la sistem și informațiile companiei, precum statusul comenzilor sau al încasarilor, din orice zonă, prin Internet,
  • eliminarea costurilor cu serverele, gazduirea acestora, mentenanță, administrare, creare de backup-uri, instalare upgrade-uri software, managementul bazei de date, ceea ce ne-a permis să păstrăm la minim investițiile în infrastructura software, fără a "sacrifica", însă, necesitatea utilizării unui sistem ERP performant care să ne asigure gestionarea integrată a afacerii,
  • predictibilitatea costurilor, deoarece abonamentul lunar include actualizările de versiuni ale sistemului ERP, serviciile de mentenanță, backup, fail-over, și nu în ultimul rand garanția securității datelor, specifice platformei de cloud Microsoft Azure.

Care sunt planurile de viitor ale Dr Gerard Romania și cum credeți că vă va sprijini soluția SeniorERP Online în atingerea lor?

R: Planurile noastre de viitor sunt ambițioase și vizează poziționarea în rândul celor mai importanți jucători pe piața românească de napolitane și biscuiți. Solutia ERP pe care am ales-o ne ajută să fim eficienți în ceea ce facem, să fim la rândul nostru flexibili față de clienții noștri, să ne evaluăm în timp real performanțele și, pe masura extinderii, să adăugăm rapid noi module care să ne faciliteze atingerea obiectivelor de business.

Despre Senior software
Cu 120 de angajați și birouri în București, Cluj, Constanța și Iași, Senior Software este unul din pionerii modelului SaaS pe piața românească, iar soluția SeniorERP este primul produs ERP local ce rulează în cloud, pe Microsoft Azure. Compania dezvoltă o suită completă de produse SaaS și are mai bine de 300 de implementări la activ - clienți ale căror business-uri însumează o cifră de afaceri de aproape 3 miliarde de dolari, gestionate cu soluțiile Senior Software.

viewscnt
Afla mai multe despre
cloud
infrastructura
erp