Corporații americane cu investiții în inteligența artificală se tem de suprareglementare

Un cadru legislativ prea restrictiv ar putea împinge inovațiile în domeniul AI în afara SUA, vine un avertisment din industria de profil.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Corporații americane cu investiții în inteligența artificală se tem de suprareglementare

Nvidia, Microsoft și alte companii importante din industria tehnologiei au cerut vineri legislatorilor americani să susțină dezvoltarea modelelor de inteligență artificială open-source, intervenind într-o dezbatere tot mai intensă privind controlul asupra celor mai avansate sisteme AI, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Într-o scrisoare publicată pe platforma X și semnată de peste douăzeci de companii și organizații, inclusiv Meta Platforms și IBM, directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a solicitat autorităților să evite „restricțiile premature asupra modelelor deschise, care reduc concurența și împing inovarea în afara Statelor Unite”.

VIDEO Samsung a lansat noi ceasuri Galaxy CITEȘTE ȘI VIDEO Samsung a lansat noi ceasuri Galaxy

Poziția exprimată reflectă disputa tot mai accentuată dintre susținătorii modelelor open-source, al căror cod și parametri pot fi analizați și utilizați de comunitatea de dezvoltatori, și promotorii modelelor closed-source, controlate exclusiv de companii precum OpenAI și Anthropic.

În ultimele luni, numeroși lideri din industria tehnologică și-au exprimat nemulțumirea față de costurile ridicate ale modelelor închise. Directorii generali ai Microsoft și Palantir Technologies au susținut public că modelele open-source, pe care clienții le pot instala și rula în propriile centre de date, reprezintă o soluție pentru reducerea costurilor utilizării inteligenței artificiale.

FOTO Româncă numită de gigantul de cercetare de piață NIQ în rolul nou creat de Director Comercial AI CITEȘTE ȘI FOTO Româncă numită de gigantul de cercetare de piață NIQ în rolul nou creat de Director Comercial AI

Totodată, mai multe companii au criticat restricțiile impuse de OpenAI și Anthropic asupra modului în care pot fi folosite modelele lor. Platforma Hugging Face, specializată în colaborarea pentru dezvoltarea aplicațiilor AI, a declarat în această săptămână că a fost nevoită să utilizeze un model open-source dezvoltat în China pentru a se apăra împotriva atacului cibernetic lansat de un model experimental al OpenAI, deoarece modelele comerciale închise impuneau limitări privind utilizarea în activități de securitate cibernetică.

În același timp, incidentul provocat de modelul OpenAI a determinat congresmeni americani să propună o legislație care ar obliga dezvoltatorii să includă un ”kill switch”, un mecanism prin care modelele AI să poată fi dezactivate în caz de comportament periculos.

SafeTech Innovations semnează un contract echivalent cu un sfert din afacerile anului trecut CITEȘTE ȘI SafeTech Innovations semnează un contract echivalent cu un sfert din afacerile anului trecut

Administrația președintelui Donald Trump analizează, de asemenea, posibilitatea introducerii unor sancțiuni împotriva dezvoltatorilor chinezi de modele open-source, pe fondul acuzațiilor potrivit cărora aceștia ar fi utilizat ilegal tehnologii americane dezvoltate pentru modelele comerciale închise.

Semnatarii scrisorii recunosc existența riscurilor privind furtul de tehnologie, însă consideră că acestea trebuie abordate prin măsuri juridice și comerciale țintite, nu prin restricții generale asupra modelelor open-source.

Orange amendat în România. Un client a putut accesa și descărca facturile de echipamente aparținând altor clienți CITEȘTE ȘI Orange amendat în România. Un client a putut accesa și descărca facturile de echipamente aparținând altor clienți

Potrivit documentului, modelele închise nu sunt în mod automat mai sigure, deoarece și ele pot fi compromise, utilizate abuziv sau pot manifesta comportamente pe care cercetătorii externi nu le pot identifica.

În schimb, autorii susțin că modelele open-source permit unei comunități largi de cercetători și dezvoltatori să le analizeze funcționarea, să descopere vulnerabilități, să dezvolte mecanisme suplimentare de protecție și să îmbunătățească permanent siguranța acestora.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2348 -0.0008-0.02 %
1 USD4.5974 +0.0102+0.22 %
1 GBP6.1215 -0.0135-0.22 %
1 CHF5.6297 -0.0015-0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite