EXCLUSIV FOTO Investiție în România lângă Lidl. Gigantul britanic M Core pregătește un nou parc de retail după o tranzacție cu Prime Kapital

Grupul imobiliar M Core, cel mai activ investitor imobiliar în parcuri de retail din România, pregătește lansarea unei prime etape a unui parc de retail în localitatea vrânceană Adjud, adiacent unui magazin Lidl, pe un teren cumpărat de la investitorul cu capital sud-african Prime Kapital, potrivit surselor Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV FOTO Investiție în România lângă Lidl. Gigantul britanic M Core pregătește un nou parc de retail după o tranzacție cu Prime Kapital

Localizarea noului parc de retail din Adjud. Ilustrație generată de Profit.ro

M Core are în plan să inaugureze luna aceasta un nou parc de retail în Adjud, lângă magazinul Lidl de pe strada Republicii, care a fost redeschis în decembrie 2022 după un proces de modernizare.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Noul parc de retail are o suprafață de 5.800 de metri pătrați și chiriași precum Sisay, Pepco, Deichmann, Dr. Max și Tedi.

Într-o a doua etapă de dezvoltare, investitorul britanic vrea să extindă parcul de retail cu o suprafață suplimentară de circa 7.000 de metri pătrați.

PREMIERĂ FOTO la Kaufland în România. Deschide primul shop-in-shop de fashion dedicat brandului Bumbăcel, la Iași CITEȘTE ȘI PREMIERĂ FOTO la Kaufland în România. Deschide primul shop-in-shop de fashion dedicat brandului Bumbăcel, la Iași

Investiția totală în acest proiect este estimată la circa 12 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.

Noua dezvoltare imobiliară din Adjud se realizează pe un teren de circa 2,4 hectare cumpărat de M Core de la Prime Kapital, care planificase aici construcția parcului de retail Adjud Value Center, cu o suprafață proiectată de 6.300 de metri pătrați și o investiție apreciată la 3,7 milioane de euro.


M Core nu este la prima tranazacție cu Prime Kapital. Grupul britanic a cumpărat în 2025 toate cele 7 strip mall-urile pe care investitorul sud-african MAS le deținea pe piața românească, la un preț de peste 50 de milioane de euro. Principalul acționar al MAS este Prime Kapital.

Între timp, MAS a vândut și 6 centre comerciale de tip open-air din România către AFI România, la un preț de aproape 200 de milioane de euro și o valoare a activelor în jurul a 281 de milioane de euro, aceasta devenind cea mai mare tranzacție semnată vreodată pe sectorul de retail al pieței imobiliare locale.

Activitate intensă

M Core este în plin proces de expansiune agresivă pe piața românească și a anunțat că va investi suplimentar peste 200 de milioane de euro în următorii doi ani.

Luxul second hand din China pune probleme mărcilor occidentale CITEȘTE ȘI Luxul second hand din China pune probleme mărcilor occidentale

Doar în primele șase luni din 2025, M Core a plasat 150 de milioane de euro pe piața românească pentru achiziția mallurilor Suceava Shopping City și Focșani Mall, plus portofoliul de 7 parcuri comerciale de la MAS.

Anul acesta, M Core a cumpărat de la fostul fotbalist Gică Popescu parcul de retail GP Plaza, deschis în Hunedoara în toamna anului trecut.

Profit.ro a scris că M Core a cumpărat de la familia Călin și Alina Dobra, activă pe piața dezvoltărilor imobiliare din Cluj și București, proiectul de parc de retail pe care aceasta l-a autorizat pe jumătate din terenul fostei fabrici Energomontaj din estul Bucureștiului și a inaugurat aici M Park Titan.

EXCLUSIV EXIT din România după 10 ani. Al treilea cel mai mare fond suveran din lume, China Investment Corporation, iese de pe piață. Vinde Logicor România, cu proprietăți de 260 milioane euro. Tocmai a plecat și din Ungaria CITEȘTE ȘI EXCLUSIV EXIT din România după 10 ani. Al treilea cel mai mare fond suveran din lume, China Investment Corporation, iese de pe piață. Vinde Logicor România, cu proprietăți de 260 milioane euro. Tocmai a plecat și din Ungaria

Grupul britanic a achiziționat și proiectul de parc de retail planificat de omul de afaceri Omer Susli în Prelungirea Ghencea, tot în București.

Mai mult, a cumpărat de la dezvoltatorul imobiliar Speedwell, controlat de milionari din Belgia, un teren din Galați pe care construiește un parc de retail cu Lidl și Leroy Merlin ca ancore principale.

Investitorul britanic a început și construcția unui nou parc de retail, în Orăștie, pe un teren preluat de la dezvoltatorul imobiliar ceh RC Europe, fondat și deținut de antreprenorii Miroslav Hartman și Jan Prokop – foști directori ai retailerului german Lidl.

Recent, a intrat și pe sectorul logistic al pieței imobiliare locale, după o tranzacție cu fostul pilot belgian de raliuri Yves Weerts, în urma căreia a cumpărat un proiect care prevede construirea de hale dedicate companiilor mici și mijlocii.

Lansat cu frații Pavăl (Dedeman), continuat acum. Fondatorul SuperBet, Sacha Dragic, și antreprenorul Ionuț Dumitrescu încep acum încă o etapă din proiectul lor logistic major din Buftea, care a fost început cu proprietarii Dedeman CITEȘTE ȘI Lansat cu frații Pavăl (Dedeman), continuat acum. Fondatorul SuperBet, Sacha Dragic, și antreprenorul Ionuț Dumitrescu încep acum încă o etapă din proiectul lor logistic major din Buftea, care a fost început cu proprietarii Dedeman

M Core este unul dintre cei mai mari deținători de proprietăți comerciale din Marea Britanie, cu un portofoliu combinat de active evaluat la circa 7 miliarde de euro.

Grupul britanic a intrat pe piața imobiliară românească la finalul anului 2023 când a plătit 219 milioane euro, echivalentul unui yield de 9%, pe cele 25 de parcuri de retail din România cumpărate de la investitorul belgian Mitiska REIM. Aceasta a fost cea mai mare tranzacție cu proprietăți într-o singură țară încheiată în 2023 în Europa Centrală și de Est.

În urma achiziției, M Core a devenit unul dintre cei mai mari proprietari de pe piața de retail din România, cu un portofoliu în suprafață de de 132.000 de metri pătrați.

La începutul lui 2025, grupul britanic a cumpărat și toate strip mall-urile pe care investitorul sud-african MAS le deținea pe piața românească, la un preț de 49 de milioane de euro. Pachetul cuprinde 7 centre comerciale din orașe secundare.

Grupul M Core este interesat de expansiune pe piața din România prin noi achiziții. În acest sens, în aprilie 2024, s-a format joint-venture-ul Square 7 part of M Core, cu scopul gestionării expansiunii pe plan local a grupului britanic. Noua companie e condusă de Clemens Petschnikar, proprietarul Square 7 Group.

Fabrică demolată și transformată în complex comercial. Producătorul român Babol se pregătește să ridice un complex comercial în locul platformei sale industriale CITEȘTE ȘI Fabrică demolată și transformată în complex comercial. Producătorul român Babol se pregătește să ridice un complex comercial în locul platformei sale industriale

Grupul M Core s-a format prin combinarea portofoliilor imobiliare gestionate de companiile London & Cambridge Properties (LCP), Evolve Estates, Sheet Anchor și Proudreed și care sunt evaluate la circa 7 miliarde de euro.

Principalul acționar al grupului este Caspar MacDonald-Hall (75 de ani) și familia sa, a cărui avere este estimată la 1,35 de miliarde de lire, ceea ce îi oferă o poziție în cel mai recent top al bogaților britanici realizat anual de publicația The Sunday Times.

Cele 5 companii din cadrul M Core gestionează investiții imobiliare în Marea Britanie, Germania, Polonia și România.

Pe lângă Caspar Macdonald-Hall, în conducerea afacerii este implicat și fiul său Sebastian Macdonald-Hall (43 de ani), un cunoscut DJ britanic, parte a unui grup muzical aristocratic numit Housekeeping. Presa britanică scrie că magnatul Macdonald-Hall are legături strânse cu familia regală.

În 2022, Sebastian Macdonald-Hall a vândut Ducesei de York, Sarah Ferguson, - fosta soție a Prințului Andrew, o casă de 3 milioane de lire pe una dintre cele mai exclusiviste străzi din centrul Londrei.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3495 +0.0010+0.02 %
1 USD4.7770 +0.0130+0.27 %
1 GBP6.3909 +0.0058+0.09 %
1 CHF5.8093 -0.0011-0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite