Rețeaua conecta pe vremea aceea cercetători, universități și instituții americane. Concret, pe 3 mai 1978, Gary Thuerk, angajat al Digital Equipment Corporation, a expediat către sute de utilizatori ARPANET (sistem precursor al Internetului) o invitație la prezentarea unor sisteme DECSYSTEM-20. Practic, era vorba de o invitație comercială trimisă unei comunități tehnice.
Thuerk urmărea utilizatorii de pe coasta de vest a Statelor Unite și, potrivit cercetării realizate de Brad Templeton, lista a fost alcătuită folosind directorul tipărit al utilizatorilor ARPANET. Mesajul anunța două prezentări de produse și sublinia posibilitatea conectării calculatoarelor promovate la rețea.
Totuși, un mesaj ajuns simultan la atât de mulți oameni era o ocazie de marketing pentru expeditor, dar o intervenție nedorită în activitatea destinatarilor, iar reacțiile au venit repede, cu mult înainte ca inboxurile să capete un dosar separat pentru spam. Arhiva păstrată de Templeton include proteste și avertismentul administrației ARPANET, iar folosirea rețelei pentru promovarea comercială a fost calificată drept încălcare a regulilor, infrastructura fiind destinată activităților oficiale. Desigur, nu toți participanții la discuție au avut aceeași reacție, dar reclama provocase deja o controversă publică în comunitate.
Nu era o conversație inițiată de destinatari și nici un buletin la care aceștia se abonaseră, iar tocmai această diferență explică reacția comunității. Faptul că o adresă putea fi găsită într-un director nu însemna că titularul ei acceptase să primească publicitate de la orice firmă. Pe de altă parte, expedierea a arătat și limitele instrumentelor disponibile, fiindcă programul de email nu fusese pregătit pentru o asemenea listă de destinatari. Adresele au depășit câmpurile în care trebuiau introduse și au ajuns în alte zone ale mesajului, după cum a relatat Einar Stefferud, unul dintre cei care l-au primit.
Episodul din 1978 este considerat cel mai vechi caz bine documentat de email comercial nesolicitat trimis în masă. Formula contează: publicitatea intruzivă exista deja prin alte mijloace, iar emailul nu fusese inventat pentru această campanie. Thuerk folosise o infrastructură existentă într-un mod care îi deranja pe ceilalți.
Denumirea „spam” a fost asociată ulterior acestor mesaje. Ea trimite la un scheci Monty Python în care numele conservei de carne este repetat insistent, până când acoperă conversația. Analogia descria bine experiența utilizatorilor care vedeau discuțiile normale sufocate de conținut repetitiv și nedorit.
Astăzi, filtrele încearcă să separe corespondența utilă de mesaje nedorite, iar unele campanii ascund și tentative de fraudă. În invitația DEC, expeditorul își declara identitatea și produsul. Disputa de fond era însă deja prezentă: cine poate ocupa atenția și resursele unui destinatar care nu a cerut să fie contactat.






















