Deutsche Telekom a lansat o aplicație care transformă telefonul în detector de cutremure

Deutsche Telekom a lansat o aplicație care transformă telefonul în detector de cutremure
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 15 feb 2016

Seismologii de la Universitatea Berkley din California și Deutsche Telekom au lansat o aplicație pentru mobil care ar putea avertiza utilizatorii înaintea producerii unui cutremur, potrivit unui anunț al companiei germane. Aplicația MyShake folosește accelerometrul telefonului pentru a detecta și înregistra mișcările seismice și ar putea contribui la formarea unui rețele globale pentru alerte timpurii în caz de cutremur.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În special pentru statele în curs de dezvoltare predispuse la cutremure, precum Nepal sau Peru, aplicația MyShake ar putea să avertizeze potențialele victime cu câteva secunde prețioase înaintea producerii unui cutremur și, ideal, să salveze vieți. Aceste țări au o rețea insuficientă sau inexistentă de seismografe, însă au milioane de utilizatori de smartphone-uri", potrivit unui comunicat al Deutsche Telekom.

Aplicația MyShake, care poate fi descărcată deja gratuit de utilizatorii de telefoane Android, înregistrează durata și amplitudinea undelor seismice, datele fiind transmise apoi spre analiză cercetătorilor de la Universitatea Berkley.

Deși nu sunt la fel de puternice precum un seismometru, accelerometrele instalate pe telefoanele mobile pot detecta cutremure cu magnitudini mai mari de 5 grade de la o distanță de 10 kilometri, potrivit comunicatului. Eficacitatea sistemului de alertă timpurie crește odată cu numărul utilizatorilor, scopul fiind crearea unei rețele globale pentru detectarea cutremurelor și avertizarea oamenilor.

Deutsche Telekom intenționează să lanseze și o versiune MyShake pentru iPhone, iar o variantă îmbunătățită a aplicației ar putea fi disponibilă în următoarele 12 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche telekom
universitatea berkley
myshake
aplicatie
cutremur
avertizare