Facebook își anulează conferința anuală pentru dezvoltatori, iar Microsoft se retrage de la o conferință pentru gaming, din cauza coronavirusului

Facebook își anulează conferința anuală pentru dezvoltatori, iar Microsoft se retrage de la o conferință pentru gaming, din cauza coronavirusului
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 feb 2020

Facebook a anunțat joi că își va anula conferința anuală destinată dezvoltatorilor, iar Microsoft i-a urmat exemplul retrăgându-se de la o conferință de gaming programată pentru luna viitoare, din cauza îngrijorării provocate de epidemia de coronavirus, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

“În loc de evenimentul F8, plănuim alte modalități prin care comunitatea noastră să se reunească prin intermediul unei serii de evenimente locale, video-uri și conținut transmis online”, a spus Konstantinos Papamiltiadis, director pentru parteneriate la Facebook.

Conferința, care a atras anul trecut 5.000 de persoane din toată lumea, ar fi urmat să aibă loc pe 5-6 mai, în San Jose, California, scrie News.ro

Gemini Solutions: În industria software, să fii mereu la curent cu cele mai noi tendințe și evoluții nu este numai o provocare, ci și o necesitate CITEȘTE ȘI Gemini Solutions: În industria software, să fii mereu la curent cu cele mai noi tendințe și evoluții nu este numai o provocare, ci și o necesitate

Microsoft intenționează să organizeze pe 16-18 mai numai un eveniment online. Anterior, Facebook s-a retras de la Conferința Dezvoltatorilor de Jocuri, care ar trebui să aibă loc la San Francisco.

În California, o persoană a fost depistată miercuri cu coronavirus, numărul total de cazuri din Statele Unite urcând la 15, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Agenția a avertizat că există posibilitatea răspândirii în comunitate a coronavirusului.

La începutul acestei luni, a fost anulată conferința anuală  The Mobile World Congress (MWC), după retragerea în masă a expozanților din cauza temerilor provocate de epidemie.

AT&T, Verizon Communications și International Business Machines s-au retras anterior de la conferința pentru securitate cibernetică RSA, programată pe 24-28 februarie.

Google a anunțat că  intenționează în continuare să organizeze conferința sa pentru dezvoltatori așa cum este planificat, pe 12-14 mai, dar că monitorizează evoluția crizei coronavirusului.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
microsoft