Google lucrează la o funcție care transformă smartphone-urile în camere video pentru mașini

Google lucrează la o funcție care transformă smartphone-urile în camere video pentru mașini
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 22 mai 2023

Viitoarele versiuni de Android ar putea include o funcție gratuită și optimizată special, prin care un smartphone cu Android să poată fi folosit pe post de cameră video la bordul autoturismelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O update postat din greșeală de inginerii Google în magazinul Google Play a scos la iveală faptul că gigantul american lucrează la o funcție de înregistrare video continuă pentru șoferi.

Deși există numeroase aplicații care promit aceeași funcționalitate, acestea au multe limitări, precum faptul că telefonul se încălzește în timpul înregistrării și că fișierele rezultate sunt foarte mari.

Samsung păstrează Google ca motor de căutare pe smartphone-urile companiei CITEȘTE ȘI Samsung păstrează Google ca motor de căutare pe smartphone-urile companiei

Google, de cealaltă parte, nu doar că vine cu o soluție gratuită, dar pare să ofere și mai multe avantaje, precum o compresie video foarte bună și posibilitatea funcționării în fundal cu un consum redus de resurse.

Înregistrarea poate fi declanșată manuală sau automat, pe baza anumitor factori, precum conectarea la un anumit dispozitiv Bluetooth. Aceasta poate funcționa neîntrerupt vreme de 24 de ore și nu trebuie să fie mereu activă pe ecran, lăsând utilizatorul să folosească și alte aplicații în același timp.

Înregistrările sunt șterse automat după trei zile, însă, utilizatorul poate interveni și salva manual clipurile pe care le consideră de interes.

Nu se cunoaște deocamdată când și sub ce formă va integra Google această funcționalitate în Android și nici dacă aceasta va ajunge pe toate telefoanele cu Android sau dacă gigantul american o va păstra doar pentru seria Pixel.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
smartphone
video
auto