PayU Romania a procesat tranzacții online de peste 1,2 mld. lei în aprilie 2015 – martie 2016

PayU Romania a procesat tranzacții online de peste 1,2 mld. lei în aprilie 2015 – martie 2016
scris 26 mai 2016

PayU România a procesat în perioada aprilie 2015 - martie 2016 tranzacții online în valoare de peste 1,2 miliarde de lei, cu 44% mai mult față de aceeași perioadă a anului fiscal anterior.

În același timp, valoarea pieței de ecommerce din România a crescut cu 31%, ajungând la 8,4 miliarde de lei.

“Piața plăților online a crescut semnificativ pe parcursul anului trecut. Valoarea medie a coșului de cumpărături online al românilor a crescut cu aproximativ o treime, depășind 260 lei. Cea mai mare tranzacție în online a fost înregistrată în eTail și a atins valoarea de peste 140.000 lei”, a declarat directorul general al PayU România, Marius Costin.

Topul categoriilor de produse pe care clienții aleg să le cumpere online este condus de produsele IT&C.

Peste 40% dintre comenzile online sunt din acest domeniu, coșul de cumpărături având o valoare medie de peste 700 lei.

Pe locul al doilea se situează cumpărăturile de fashion&beauty, urmate de home&deco, de produsele pentru copii și de cărți.

În prezent, 10% dintre români plătesc cu cardul – fie că vorbim de plățile standard sau plățile în rate, 1% aleg alte metode de plată online (wire, iTransfer etc.) și 89% aleg să plătească cash, la livrare.

“Deși cei mai mulți români încă aleg să plătească în numerar, anul trecut, în fiecare minut aproximativ două persoane noi au plătit cu cardul în sistemul PayU. Cardurile cu rate sunt în continuare în topul preferințelor celor care plătesc online, valoarea unei tranzacții medii realizate cu acest tip de card  fiind de trei ori mai mare decât o tranzacție obișnuită cu cardul”, spune Costin.

Plata de pe dispozitivele mobile (tabletă, smartphone) se află încă într-un stadiu incipient, doar 3 din 10 români care plătesc cu cardul alegând să achite comanda de pe un dispozitiv mobil.

“Estimez că volumul de plăți tranzacționate de PayU va crește cu 40% față de anul fiscal anterior”, a mai spus Costin.

PayU este un furnizor global de servicii de plată pentru companii și operează în 16 țări pe patru continente pentru sute de mii de comercianți.

Compania este parte a grupului sud-african Naspers.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
payu
tranzactii online
procesare