Presiunile legislative din mai multe regiuni ale lumii determină Google să facă de bunăvoie ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va fi forțat

Presiunile legislative din mai multe regiuni ale lumii determină Google să facă de bunăvoie ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va fi forțat
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 29 mar 2022

Presiunile legislative din mai multe regiuni ale lumii determină Google să facă de bunăvoie ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va fi forțat prin lege să facă, anume să lase dezvoltatorii să folosească ce sistem de plăți doresc.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Google, care, la fel ca Apple, obligă dezvoltatorii de aplicații să folosească sistemul implicit de plăți din Play Store, respectiv App Store, a început să testeze un nou model de funcționare prin care, eventual, dezvoltatorii vor putea folosi propria soluție de plată sau cea a unui terț.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Piețele au reziliență. Companiile continuă să arate rezultate financiare bune CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Piețele au reziliență. Companiile continuă să arate rezultate financiare bune

În stadiul actual, Spotify este singura companie care beneficiază de acest privilegiu - poate folosi o altă soluție de plată decât cea impusă de Google în propriul magazin de aplicații.

Chiar dacă Spotify concurează cu YouTube Music, cele două companii au de mulți ani o bună relație, produsul suedez beneficiind de o poziție privilegiată în ecosistemul Google. De exemplu, Google Maps și Waze includ un suport special care facilitează controlarea Spotify direct din cele două aplicații de ghidare.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Chiar dacă dobânzile ar crește cu 1%, bursele pot să reziste. Teama principală nu provine din dobânzi CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Chiar dacă dobânzile ar crește cu 1%, bursele pot să reziste. Teama principală nu provine din dobânzi

De cealaltă parte, Spotify a criticat în mai multe rânduri Apple pentru comisionul oprit, însă, nu a rostit vreo vorbă rea de Google, ceea ce ar putea însemna că există un acord special între Google și Spotify, care să acopere inclusiv plata unui comision mai mic din vânzări.

Google spune că proiectul este abia la început și că va putea trage concluzii și oferii mai multe informații peste câteva luni.

Google și Apple au fost deja obligate prin lege să permită dezvoltatorilor să folosească alte soluții de plată în Coreea de Sud și, din câte se pare, același lucru va fi prevăzut în Europa prin Digital Markets Act.

Chiar și așa, cei doi giganți au anunțat deja că vor opri comision și pentru plățile făcute cu sisteme terțe de plată, astfel că veniturile nu le vor fi afectate prea tare.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
aplicatii
plati