Primul aeroport civil dedicat exclusiv dronelor va fi construit în… Rwanda

Primul aeroport civil dedicat exclusiv dronelor va fi construit în… Rwanda
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 14 oct 2015

Dronele, ca orice alte tehnologii inovatoare, pot fi utilizate în scopuri bune și mai puțin bune. Chiar dacă Statele Unite ale Americii au construit deja mai multe baze militare pentru drone, încă nu există nicăieri în lume un aeroport civil destinat exclusiv acestora.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Nu pentru mult timp însă. Autoritatea pentru Aviație Civilă din Rwanda a anunțat în această săptămână că a redactat legislația menită să reglementeze zborurile “vehiculelor aeriene fără pilot” cu scopul ca anul viitor, după aprobarea sa de către autorități, să construiască primul aeroport civil pentru drone de transport din lume.

Potrivit Quartz, activitatea de transport este în prezent extrem de dificilă în micul stat din Estul Africii, a cărei economie se află în plină ascensiune după genocidul din 1994. Din păcate, geografia nu este foarte prietenoasă cu rwandez-ii, Rwanda fiind cunoscută și sub numele de “Tărâmuri celor 1000 de dealuri”.

Acestea au fost motivele pentru care firma de arhitectură Foster + Partners a propus luna trecută construirea unui “port pentru drone”, constituit din trei clădiri, menit a transporta medicamente de urgență către zonele rurale greu accesibile.

Chiar dacă compania a oferit puține detalii, se pare că dronele vor avea o lungime a aripilor de 3 metri și vor putea transporta încărcături de până la 10 kg pe o distanță de 100 de km. Autonomia respectivelor drone asigură o acoperire a aproximativ jumătate din teritoriul micului stat african. Potrivit autorităților, acestea vor mai putea transporta nu numai medicamente, ci și alte bunuri comerciale, printre care electronice, dar și piese de schimb.

În apropierea aeroportului ar urma să mai fie construite o clinică medicală, un centru de construcție a dronelor și un oficiu poștal.

Dacă proiectul Foster + Partners va avea succesul scontat peste 40 de aerodromuri pentru drone ar putea fi construite în Rwanda și în vecinătate.

Autoritățile din Rwanda sunt extrem de deschise progresului tehnologic, spre deosebire de guvernanții altor state afriane, precum Africa de Sud sau Kenya, care au reglementat strict utilizarea dronelor. O firmă din domeniul electronic poate fi înființată în 3 zile în Rwanda, față de 30 de zile în Uganda, de exemplu. În plus, în Rwanda funcționează un program menit a utila fiecare școlar cu câte un laptop.

viewscnt
Afla mai multe despre
drone
aeroport
rwanda
sua
militar
transport
comercial
civil