Producătorul ceasurilor inteligente Vector primește o finanțare de 5 milioane de dolari

Producătorul ceasurilor inteligente Vector primește o finanțare de 5 milioane de dolari

Sursa foto: Agerpres

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 25 nov 2015

GECAD Group, Catalyst Romania și mai mulți investitori privați vor finanța cu cinci milioane de dolari dezvoltarea producătorului de ceasuri inteligente Vector Watch și a biroului companiei din zona Bay Area din Statele Unite ale Americii, a anunțat GECAD Group.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cu această rundă de finanțare, investițiile în Vector Watch din 2014 și până în prezent se ridică la 7 milioane de dolari, din care GECAD Group a contribuit cu 4 milioane de dolari.

“În continuare, GECAD Group rămâne cel mai mai important acționar”, se arată într-un comunicat al companiei remis Profit.ro.

Fondul de investiții Catalyst Romania a alocat pentru Vector Watch suma de 1,5 milioane de dolari.

Ceilalți investitori privați sunt Radu Apostolescu și Bogdan Vlad, foști acționari Dante International, compania care administrează cel mai mare retaileri online eMAG.ro, și Mihai Popescu, specialist în domeniul IT.

"Noua investiție va susține dezvoltarea produsului și a biroului companiei din zona Bay Area din Statele Unite ale Americii. Vector și-a dovedit performanța tehnologică prin gama sa de ceasuri inteligente, iar acum este momentul să aplicăm viziunea companiei de a pune la dispoziția cât mai multor producători de dispozitive wearable platforma sa tehnologică", a declarat Radu Georgescu, fondator al GECAD Group.

Compania Vector Watch a fost înființată în 2014, are birouri  în Londra, Silicon Valley, Amsterdam, Hong Kong și București și proiectează și dezvoltă tehnologie purtabilă (wearables).

În România, ceasurile Vector au fost lansate la 15 octombrie, fiind distribuite exclusiv prin Orange Romania, cel mai mare jucător local pe piața de telefonie mobilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
vector watch
investitie
dezvoltare
gecad
gadget