DOCUMENT Cseke cere ca Nazare să dea drumul la banii pentru contractele stadioanelor din 4 municipii, inclusiv Oradea

După ce autoritățile locale s-au angajat să cofinanțeze 25% din noile stadioane din Brașov, Timișoara, Oradea și Slatina, pentru a primi finanțare de la bugetul de stat, așa cum a cerut Bolojan, Ministerul Dezvoltării solicită Finanțelor deblocarea sumei de aproape 1,14 miliarde lei, prevăzută în acest scop în bugetul pe 2026. Ministerul Finanțelor nu a aprobat până în prezent această sumă în limita lunară a creditelor de angajament, astfel că semnarea contractelor pentru aceste investiții este întârziată și poate conduce în viitor la creșterea costurilor, arătă Ministerul Dezvoltării.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
DOCUMENT Cseke cere ca Nazare să dea drumul la banii pentru contractele stadioanelor din 4 municipii, inclusiv Oradea

Într-o notă trimisă Guvernului de Ministerul Dezvoltării se arată că pentru un număr de 4 stadioane, care voir fi construite la Brașov, Timișoara, Oradea și Slatina, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin hotărâri ale Guvernului, iar procedurile de achiziție publică au fost finalizate de către Compania Națională de Investiții ”C.N.I.“ - S.A. încă de anul trecut.

Mai mult, pentru fiecare din aceste stadioane, autoritățile locale au stabilit să finanțeze 25% din costul lucrărilor de construcție, așa cum a impus premierul Bolojan tot anul trecut.

Nicușor Dan a promulgat o lege care dă dreptul mai multor companii de stat să facă angajări pe posturile vacante CITEȘTE ȘI Nicușor Dan a promulgat o lege care dă dreptul mai multor companii de stat să facă angajări pe posturile vacante

Stadioanele care vor fi construite și valoarea estimată

DOCUMENT Cseke cere ca Nazare să dea drumul la banii pentru contractele stadioanelor din 4 municipii, inclusiv Oradea
DECIZIE Guvernul va aviza toate tranzacțiile cu bunuri ale statului prin care se previn sau se sting litigii, inclusiv în faza executării silite. AUR acuză că procedura vizează contractul Pfizer și va sesiza CCR CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul va aviza toate tranzacțiile cu bunuri ale statului prin care se previn sau se sting litigii, inclusiv în faza executării silite. AUR acuză că procedura vizează contractul Pfizer și va sesiza CCR

Acum,  la mai bine de un an după ce procedurile de achiziție publică au fost finalizate, ministerul Dezvoltării, Cseke Attila, arată că se impune încheierea contractelor cu operatorii desemnați câștigători, mai ales că au fost desemnți ofertanții câștigători și au fost încheiate convențiile de cofinanțare, prin care părțile semnatare și-au asumat participarea financiară la realizarea investițiilor.

Mai mult, pentru Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de către Ministerul Dezvoltării prin C.N.I., în Legea bugetului de stat pe anul 2026 au fost aprobate pentru PNCIPS credite de angajament aferente anului 2026 în cuantum de 8,35 miliarde lei, din care suma de 1,82 miliarde lei este aprobată pentru cele 4 stadioane.

Conform ministerului, suma necesară pentru semnarea contractelor de achiziție publică este de 1,139 miliarde lei, dar Ministerul Finanțelor nu a deblocat-o până în prezent.

 

”Deși pentru obiectivele menționate au fost parcurse toate etapele necesare atribuirii contractelor, iar convențiile de cofinanțare au fost încheiate, limita creditelor de angajament aprobată lunar de către Ministerul Finanțelor, conform prevederilor legale în vigoare, nu a permis semnarea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor. Începând cu luna aprilie 2026, pentru fiecare lună, inclusiv pentru luna curentă, limita creditelor de angajament aprobată lunar de către Ministerul Finanțelor și comunicată CNI – SA de către MDLPA. pentru încheierea de noi angajamente legale a fost zero”, se plânge ministrul Cseke.

ULTIMA ORĂ Mare producător american de drone în România. Discuții cu autoritățile despre utilizarea dronelor pilotate de AI - VIDEO&FOTO CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Mare producător american de drone în România. Discuții cu autoritățile despre utilizarea dronelor pilotate de AI - VIDEO&FOTO

Acesta arată că amânarea implementării obiectivelor de investiții generează riscul producerii unor pierderi de ordin economico-financiar, inclusiv prin afectarea cheltuielilor deja efectuate de autoritățile locale sau minister, pentru pregătirea obiectivelor de investiții.

”Aceste cheltuieli pot include, după caz, viabilizarea terenurilor, elaborarea documentațiilor cadastrale și tehnico-economice, întocmirea studiilor necesare conform legislației în domeniul construcțiilor, precum și realizarea celorlalte activități pregătitoare necesare promovării și implementării investițiilor”, arată ministerul.

Potrivit acestuia, procedurile de achiziție publică au fost finalizate, iar ofertanții declarați câștigători și-au menținut valabilitatea ofertelor și a garanțiilor de participare, asigurând prelungirea acestora pe durata necesară finalizării procedurilor.

FOTO Premieră în România: vom avea primul stadion cu energie verde în timpul meciurilor CITEȘTE ȘI FOTO Premieră în România: vom avea primul stadion cu energie verde în timpul meciurilor

Pentru a ajuta la deblocarea sumei necesare semnării contractelor pentru cele 4 stadioane, ministerul arată că în primii 2 ani nu va mai fi nevoie de alocarea altor sume de la buget, lucrărille de anvergură urmând să înceapă din 2028.

Se are în vedere posibilitatea ca necesarul de finanțare aferent lucrărilor de execuție care ar putea fi realizate în cursul anului 2027 să fie asigurat cu prioritate din sumele aferente convențiilor de cofinanțare încheiate cu beneficiarii finali, în conformitate cu prevederile și mecanismele financiare stabilite prin acestea.

În mod corespunzător, plățile aferente contribuției de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ar urma să fie programate începând cu anul 2028 și eșalonate pe durata de implementare a obiectivelor, în funcție de graficele de proiectare și execuție, de progresul fizic al lucrărilor și de creditele bugetare aprobate anual.

Această abordare permite limitarea impactului bugetar imediat și distribuirea sustenabilă a efortului financiar pe parcursul mai multor exerciții bugetare, fără afectarea semnificativă a cadrului fiscal- bugetar stabilit la nivel guvernamental pentru anul 2027.”, arată Ministerul Dezvoltării.

DOCUMENT&VIDEO 32.000 hectare de terenuri agricole degradate, înscrise deja oficial pentru a fi concesionate pentru proiecte de energie regenerabilă CITEȘTE ȘI DOCUMENT&VIDEO 32.000 hectare de terenuri agricole degradate, înscrise deja oficial pentru a fi concesionate pentru proiecte de energie regenerabilă

Ca urmare, Ministerul Dezvoltării va solicita Ministerului Finanțelor, apelând la decizia lui premierului Bolojan, deblocarea sumei de aproape 1,14 miliarde lei și propune încheierea contractelor de achiziție publică aferente celor 4 stadioane în cursul lunii august 2026. 

Ministerul arată că vor fi eliminte obligațiile suplimentare impuse ofertanților declarați câștigători, în ceea ce privește menținerea valabilității ofertelor și a garanțiilor de participare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2436 +0.00010.00 %
1 USD4.5389 -0.0086-0.19 %
1 GBP6.1375 +0.0044+0.07 %
1 CHF5.5819 -0.0165-0.29 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite