RAPORT Persoanele în vârstă sunt mai expuse la incidente online

RAPORT Persoanele în vârstă sunt mai expuse la incidente online
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 oct 2017

Dispozitivele mobile au tot mai mulți utilizatori, iar persoanele în vârstă sunt mai expuse la incidente online, în condițiile în care numărul utilizatorilor afectați, care sunt protejați de soluții de securitate, a scăzut, potrivit unui raport al producătorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky Lab, publicat vineri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Raportul indică schimbarea obiceiurilor de utilizare a Internetului, faptul că utilizatorii se bazează prea mult pe dispozitivele mobile și au o atitudine blazată față de securitatea dispozitivelor, scrie News.ro.

”Cercetarea a scos la iveală faptul că utlizatorii moderni folosesc din ce în ce mai rar computerele pentru activitățile lor online și preferă, în schimb, dispozitivele mobile. De exemplu, când vine vorba despre e-mail, 78% dintre utilizatori își accesează contul de e-mail de pe computer, comparativ cu 87%, cu șase luni înainte”, se arată în raport.

De asemenea, 67% fac acest lucru de pe dispozitivele mobile, procent care a crescut de la 59%, în prima jumătate a anului 2016. În plus, proporția utilizatorilor care folosesc dispozitivele mobile pentru cumpărături online a crescut la 50%, de la 41%, cu șase luni înainte, în timp ce procentul utilizatorilor care fac cumpărături online de pe computer a scăzut de la 80%, la 75%.

Google plătește 1.000 de dolari pentru fiecare problemă de securitate descoperită în aplicațiile de Android CITEȘTE ȘI Google plătește 1.000 de dolari pentru fiecare problemă de securitate descoperită în aplicațiile de Android

”În plus, pentru prima dată în câțiva ani, numărul mediu de dispozitive dintr-o locuință a manifestat o ușoară scădere, în mare parte datorată reducerii numărului de computere, per locuință. Astăzi o locuință are, în medie, 6,2 dispozitive conectate la Internet, comparativ cu 6,3, în a doua jumătate a anului 2016”, se arată în comunicat.

Totodată, utilizatorii de peste 55 de ani s-au confruntat cu riscuri mai mari în prima jumătate a anului 2017.

”Dacă în cea de-a doua jumătate a anului 2016 doar 12% dintre acești utilizatori au raportat că s-au confruntat cu o amenințare în mediul online, în prima jumătate a anului procentul a crescut la 19%, cei mai mulți dintre ei spunând că au întâlnit o variantă de malware”, se arată în raport.

Kaspersky Cybersecurity Index este bazat pe rezultatele unor chestionare online adresate utilizatorilor de Internet din întreaga lume, efectuate de două ori pe an de Kaspersky Lab. În prima jumătate a anului 2017, la chestionar au participat 21.081 de utilizatori din 32 de țări, cu vârste începând de la 16 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
online
kaspersky lab