Schimbare de strategie: Apple va furniza service-urilor independente piesele originale pentru iPhone-uri

Schimbare de strategie: Apple va furniza service-urilor independente piesele originale pentru iPhone-uri
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 30 aug 2019

Apple a anunțat că va începe să vândă componente originale iPhone și instrucțiuni pentru reparații către service-uri independente, o schimbare majoră după ani la rândul de lobby împotriva anumitor proiecte legislative din diferite state americane, care ar fi forțat compania să colaboreze cu centrele de reparații terțe, potrivit Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania americană a testat noul program de reparații cu service-uri terțe din SUA, Europa si Asia. Deocamadată, noua politcă privind reparațiile se va aplica doar în SUA, însă compania plănuiește extinderea pe plan internațional, fără a oferi totuși un termen.

Tranzacția prin care fondul de investiții Abris preia Global Technical Group, unul dintre cei mai mari integratori de tehnologie din România - în analiza Concurenței CITEȘTE ȘI Tranzacția prin care fondul de investiții Abris preia Global Technical Group, unul dintre cei mai mari integratori de tehnologie din România - în analiza Concurenței

Potrivit lui Ben Bajarin, analist Creative Strategies, schimbarea de strategie ar putea crea mai multe oportunități pentru Apple de a vinde servicii sau accesorii, încurajând proprietarii de iPhone-uri să ofere telefoanele folosite prietenilor și familiei.

Vânzările de iPhone-uri au scăzut în ultimele trimestre, dar vânzările de accesorii, precum căștile wireless AirPods, și de servcii cu plată, ca Apple Music, au fost în creștere.

Magazinele independente au criticat în repetate rânduri faptul că volumele mari de achiziții solicitate de Apple pentru a deveni service autorizat restricționează accesul pe această piață.

Gigantul s-a opus proiectelor legislative din SUA privind așa-numitul "right-to-repair", care ar fi obligat compania să furnizeze piese service-urilor terțe, argumentând că dorește menținerea unor standarde ridicate pentru reparații.

Firmele care vor dori să repare telefoane Apple vor putea face acest lucru doar în afara garanției și vor fi nevoite să aibă un tehnician specializat, format în urma unui curs de 40 de ore.

Service-urile independente vor primi piese originale pentru repararea produselor ieșite din garanție la același preț oferit furnizorilor de servicii autorizați, care realizeză reparații în baza garanției.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
reparatii autorizate apple
service apple
repaartii iphone