Șeful Intel și-a vândut acțiunile după ce a aflat de problemele de securitate ale procesoarelor companiei

Șeful Intel și-a vândut acțiunile după ce a aflat de problemele de securitate ale procesoarelor companiei
scris 5 ian 2018

Actualul CEO Intel este acuzat că a vândut toate acțiunile pe care avea voie să le vândă după ce a aflat de cele două probleme de securitate care afectează procesoarele Intel.

Brian Krzanich, șeful Intel, și-a vândut în luna decembrie a anului trecut toate acțiunile Intel pe care legislația americană îi permitea să le vândă. Vânzarea a ridicat automat suspiciuni după ce s-a aflat de cele două probleme grave de securitate care afectează procesoarele Intel produse din 1995 până în prezent.

Reprezentații companiei americane susțin că vânzarea acțiunilor nu ere legătură cu probleme de securitate ale procesoarelor Intel și că operațiunea a fost programată încă din octombrie 2017.

Timeline-ul prezentat de cei de la Intel l-ar absolvi pe Krzanich de orice suspiciune, dacă ar fi complet. Deși cele două probleme de securitate pe care experții le numesc catastrofale au fost făcute publice abia acum, cercetătorii din domeniul securității au informat Intel despre descoperire încă din luna mai a anului trecut – cu cinci luni înainte de programarea vânzării acțiunilor.

Toate iPhone-urile, iPad-urile, desktop-urile și laptopurile produse de Apple sunt afectate de problemele de securitate ale procesoarelor descoperite recent CITEȘTE ȘI Toate iPhone-urile, iPad-urile, desktop-urile și laptopurile produse de Apple sunt afectate de problemele de securitate ale procesoarelor descoperite recent

Legislația americană protejează executivii companiilor de acuzații cu privire la tranzacționarea acțiunilor. Însă, faptul că vânzarea a venit între momentul aflării de problemele de securitate și comunicarea publică a acestora, ar putea constitui o excepție care să ducă la acuzare șefului Intel.

În urma tranzacțiilor, Brian Krzanich a obținut 39 de milioane de dolari pe acțiunile pe care legislația americană îi permitea să le vândă.

Procesoarele Intel sunt afectate de două probleme grave de securitate, numite Spectre și Meltdown, ce nu pot fi reparate în totalitate. Acestea permit atacatorilor să acceseze cele mai sensibile informații, stocate în kernel-ul procesoarelor (zona de memorie teoretic protejată).

Mai mult, patch-urile de securitate care vor repara doar parțial problemele de securitate vor încetini dispozitivele vizate. Telefoanele, tabletele, laptopurile și desktop-urile vor rula cu între 5% și 30% mai încet după instalarea update-urilor.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
intel
procesoare
actiuni
securitate